23.3 C
Craiova
luni, mai 16, 2022

Investiție în sănătate: 6 milioane de euro în Clinica de Cardiologie Intervenționistă

- Advertisement -

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a vizitat, alături de vicepreședinții Oana Bică și Cosmin Vasile, de administratorul public al județului, Cosmin Durle, și de directorul Direcției Tehnice a CJ, Aurelia Dărac, șantierul Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, investiție cu o valoare de aproximativ 6 milioane de euro, susținută din bugetul propriu al administrației doljene.

Noua clădire este prevăzută cu două săli de operații, saloane pentru pacienți, cabinete medicale, zonă de terapie intensivă, având asigurată conexiunea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și Unitatea de Primiri Urgențe printr-o pasarelă cu lungimea de peste 70 de metri. „Totodată, în aprilie 2017, a fost semnat contractul de finanțare prin programul Interreg V-A România – Bulgaria pentru un proiect cu o valoare eligibilă totală de aproximativ 1,5 milioane de euro, prin care vor fi achiziționate echipamente moderne, în vederea dotării unei săli de operații a noii structuri medicale. Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară răspunde astfel unei necesități stringente a întregii regiuni Oltenia, cu o populație de peste 2 milioane de locuitori, precum și a unui număr de aproximativ 300.000 de persoane din zona Kozlodui (Bulgaria), municipiu cu care ne-am asociat pentru a implementa proiectul nostru transfrontalier”, a postat Ion Prioteasa pe pagina personală de facebook.

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles