14.8 C
Craiova
joi, aprilie 18, 2024

Administrația locală a împușcat 2 iepuri dintr-o lovitură: investiție în educație și sănătate!

Studenții Universității din Craiova, liceenii din Carol, Vuia și Titulescu, precum și picii de la Mihai Viteazul sunt principalii beneficiari.

Șase cabinete medicale școlare au fost dotate cu aparatură stomatologică de ultimă generație. Investiția a fost făcută de Primăria Craiova. “A existat un program anul acesta pilot în care au fost achiziționate șase scaune de acest fel, două dintre ele sunt la cabinetul studențesc, celălalte sunt la Liceul Carol, Mihai Viteazul, Traian Vuia și Titulescu. În paralel cu aceste scaune au fost achiziționate și 14 autoclave pentru sterilizarea instrumentelor. Continuăm și-n 2020 cu tot ce inseamnă aparatură modernă în cabinetele școlare”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Vechea aparatură era de pe vremea lui Ceaușescu, potrivit medicului de la Elena Cuza: “Scaunele pe care le aveam în dotare erau din 1984, mult învechite, transmisia era pe bază de curea, în niciun caz electrice. Noile scaune sunt conforme UE”.

Cabinetele școlare stomatologice sunt deservite de un medic specialist și un asistent, iar serviciile medicale de care beneficiază elevii sunt gratuite. Investiția a costat 240.000 lei, iar în 2020 planul e ca alte șase cabinete de acest tip să fie modernizate.

În 3 minute poți să vezi și: Fumezi la volan? Ai grijă unde arunci chiștoacele

Măcelul pădurilor din Parcul Naţional Domogled Valea Cernei, subiect în serialul „Broken”

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles