Președintele Comisiei de Sănătate a PNL DOLJ, consilierul județean Laurențiu Ivanovici și consilierul municipal Doru Câplea, au susținut la sediul PNL DOLJ o conferință de presă, la care s-a abordat și subiectul „FCU Craiova pe Ion Oblemenco”.
Craiova se bucură în acest moment de două echipe, una în prima ligă și proaspăt câștigătore a Cupei României și una în liga a patra, dar cu speranțe mari în ceea ce înseamnă promovarea. Ambele echipe sunt susținute de grupuri diferite de suporteri, însă doar una dintre ele beneficiază de Stadionul „Ion Oblemenco”, noua bijuterie a Olteniei și chiar a României.
Consilierul municipal liberal a abordat și subiectul legat de cele două echipe de fotbal ale Craiovei.
“Municipiul Craiova mai are o echipă de fotbal care joacă în liga a 4-a și care cu siguranță dacă ar putea juca pe acest stadion, măcar meciul de baraj, ar bucura foarte mulți oameni. Primăria Craiova refuză și să ia în dezbatere accederea acestei echipe pe stadionul de fotbal, măcar pentru un meci, în condiția în care Clubul s-a angajat să facă plata în avans. Majoritatea PSD-ALDE refuză să introducă pe ordinea de zi punctul solicitat de Clubul Sportiv FCU CRAIOVA, iar noi vom solicita măcar la interpelări să fie discutat acest punct. Cetățenii Craiovei, indiferent că iubesc CSU, că iubesc FCU, trebuie să știe că stadionul a fost construit din bani publici. În loc ca Primăria să se bucure că avem două echipe, caută să pună bețe în roate echipei de liga a patra care reprezintă municipiul Craiova și are grupul său de suporteri’’.
Sursă foto: FC Universitatea Craiova
Citește și: A luat Cupa EHF cu SCM Craiova, dar a fost sărită din schemă!