Valentin Mihăilă – Flash de România. Fostul jucător al Universității Craiova continuă să impresioneze!
Valentin Mihăilă (în vârstă de 23 de ani) a reușit să se înscrie din nou pe lista marcatorilor pentru echipa națională a României, acumulând astfel 4 goluri pentru prima reprezentativă. În partida cu Kosovo, Mihăilă a început pe bancă și a intrat pe teren în minutul 71, luând locul lui Florinel Coman.
Jucătorul Parmei s-a remarcat rapid pe teren și a generat mai multe ocazii periculoase. În cele din urmă, în minutul 90+3, a reușit să înscrie un gol important printr-o execuție din mijlocul careului.
„După ce s-a făcut liniște în tribune, meciul s-a reluat și românii au câștigat”
„Mihăila intră și înscrie, România învinge Kosovo în meciul fără sfârșit. Totul s-a întâmplat în această seară (n.r aseară) în România-Kosovo, care se încheie cu un 2-0 în favoarea gazdelor. Meciul s-a încheiat în urmă cu câteva momente, după ce meciul a fost suspendat peste jumătate de oră din cauza bombelor de fum și a scandărilor în favoarea Serbiei. Ceea ce a obligat arbitrul să trimită echipele înapoi în vestiare.
Evoluțiile lui Screciu și Bancu de la națională, analizate de un fost antrenor al Craiovei!
După ce s-a făcut liniște în tribune, meciul s-a reluat și românii au câștigat chiar la final, cu un gol al lui Stanciu în minutul 89 și cu lovitura finală a lui Valentin Mihăilă, care a sigilat astfel scorul la 2-0″, au notat cei de la ParmaLive.
La încheierea partidei, Valentin Mihăilă, unul dintre cei care au marcat pentru echipa României, a declarat că se simte fericit că a putut contribui la succesul echipei naționale, mai ales după o prestație mai modestă în meciul cu Israel. El consideră că lupta pentru cele două locuri de calificare la EURO 2024 va fi una strânsă și se va da între Elveția, România și Israel.
Valentin Mihăilă: „De fiecare dată când intru, încerc să-mi fac meseria”
”Bine că nu ne-am ieșit din ritm, am intrat la fel de motivați, am adus cele trei puncte care erau foarte importante. De fiecare dată când intru, încerc să-mi fac meseria, nu prea am intrat foarte bine cu Israel.
Acum am închis jocul și va conta enorm că am obținut trei puncte în economia calificării. Sincer n-am vrut să intru în vestiar, am fost până la toaletă, n-am vrut să iau contact cu băieții. Ei erau deja conectați la meci, eu eram pe bancă, n-am vrut să îi relaxez.
Nu știu ce s-a vorbit când s-a întrerupt meciul, dar se pare că Mister a fost inspirat. Nu mai au șanse după părerea mea, am rămas în trei echipe. Urmează o dublă din care trebuie să luăm șase puncte”, a declarat Valentin Mihăilă la finalul partidei.