4 C
Craiova
duminică, decembrie 4, 2022

Rotaru întărește spatele cu fii rătăcitori!

Patronul CS Universitatea Craiova nu pare dispus să facă achiziții costisitoare, înainte să mai dea o lovitură de milioane.

Come-back-urile au devenit deja o modă la formația olteană. Rând pe rând au revenit în Bănie mai toți jucătorii care nu au convins la echipele unde au fost vânduți, cum sunt cazurile lui Andrei Ivan, Screciu ori Vătăjelu. La fel, s-au întors la gruparea patronată de Mihai Rotaru și o serie de fotbaliști care au plecat gratis: Acka, Nuno Rocha, ultimul pe listă fiind Fedele.

Sursele 3minute.net susțin că în această vară vom asista la o nouă revenire de marcă la echipa alb-albastră. Este vorba de Ivan Martic, fundaș dreapta căruia îi expiră contractul cu Sion la data de 30 iunie. În aprilie, anul trecut, apărătorul elveto-croat părăsea Craiova, după mai multe runde de negocieri eșuate cu patronul Mihai Rotaru pentru prelungirea contractului. La vremea respectivă s-a scris că soția sa, Katharina, a avut ultimul cuvânt în luarea acestei decizii, întrucât nu a reușit să se acomodeze în Bănie.

Martic, come-back la Craiova

„Este, de departe, cel mai bine organizat club din România. Sunt mândru că am putut să fac parte din acest proiect în ultimele 3 sezoane. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova, au fost incredibili. La nicio echipă pentru care am evoluat până acum nu am trăit așa atmosferă cum este cea de la Craiova, realmente suporterii să ne încurajeze în orice colțișor al țării, asta ca să nu mai vorbesc de ce e în tribune la meciurile cu Dinamo sau FCSB. Ca jucător străin nu am trăit niciodată o așa dragoste din partea suporterilor, o dragoste care m-a făcut să mă simt ca acasă”, a fost mesajul lui Martic la despărțirea de Universitatea Craiova.

Înainte de finala Cupei României, cu Astra Giurgiu, Ivan Martic le-a transmis un mesaj de susținere foștilor săi coechipieri: „Sper că sunteți bine motivați pentru finala Cupei României și faceți orașul mândru din nou. Sunt alături de voi, vă doresc multă baftă. Forța Știința!”

În septembrie 2020, Martic a semnat cu Sion, echipă pentru care a evoluat în acest sezon în 15 meciuri în campionat și unul în Cupa Elveției.

Amintiri din copilăria lui Selly: a crescut cu Mititelul!

9 jucători pentru FCU Craiova: Mutu își poate completa lotul cu retrogradați!

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,027FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles