Atacantul bosniac a ratat o ocazie importantă, care le putea aduce victoria oltenilor!
Universitatea Craiova a remizat pe teren propriu cu Dinamo, însă oltenii puteau obține o victorie la scor, dacă ar fi fructificat majoritatea ocaziilor avute. Jovo Lukic a fost unul din fotbaliștii care nu au impresionat în partida contra marilor rivali. Atacantul bosniac a pierdut multe dueluri aeriene, dar a și ratat o ocazie mare.
Jovo Lukic a fost făcut praf după Universitatea Craiova Dinamo
Jovo Lukic nu a impresionat de la venirea în Bănie. Atacantul a fost adus să rezolve problemele ofensive ale alb-albaștrilor, însă a marcat doar un singur gol în cele 13 meciuri jucate până acum în toate competițiile.
Pavel Badea l-a caracterizat pe atacant, după meciul cu Dinamo, iar fostul fotbalist din Bănie spune că nu vrea să fie malițios, însă Lukic este subțirel. „Părintele” nu crede că bosniacul este de nivelul Universității Craiova și l-a criticat aspru după ratarea din meciul cu Dinamo.
Declarația lui Pavel Badea
„Nu aș vrea să fiu interpretat ca malițios, dar Lukic este subțirel pentru ceea ce își dorește Universitatea Craiova. Cred că deocamdată aducerea lui nu a fost o confirmare a tot ceea ce ne doream. Un vârf care să fie percutant. Din poziția pe care a avut-o, din 10 nu știu dacă ratează un atacant. Ăla a fost Lukic. Să ai singur cu portarul în 3 metri… să o oprești pe piept când poți să finalizezi cu capul. În fine, o ocazie fantastică pe care a ratat-o și, până la urmă, s-a răzbunat pe rezultatul final”, a declarat Pavel Badea, pentru GSP.
- E oficial: Jovo Lukic a semnat cu Universitatea Craiova!
- 50 de atacanți urmăriți și doar unul transferat de Universitatea Craiova. Jovo Lukic e gata să marcheze!
- Elvir Koljic și Jovo Lukic pleacă de la Universitatea Craiova!
- VIDEO. Ce știe să facă Jovo Lukic, atacantul dorit de Universitatea Craiova!
- Jovo Lukic a primit verdictul din partea unui fost antrenor de la FCU Craiova