Mihai Rotaru a dezvăluit cum au decurs negocierile pentru transferul lui Joyskim Dawa la Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a fost aproape să pună mâna pe una dintre panterele lui Gigi Becali. Finanțatorul de la Universitatea Craiova a mărturisit ce pact a avut cu Gigi Becali, dar și cum s-a încheiat acesta.
Joyskim Dawa, la un pas să prindă transferul la Universitatea Craiova!
Dawa este unul din oameni de bază de la FCSB, însă acesta trebuia să ajungă la Universitatea Craiova în primă fază. Mihai Rotaru a avut un pact cu Gigi Becali, iar în fiecare an, unul dintre cei doi, avea întâietate la un anume transfer.
Dawa era deja în negocieri cu formația din Bănie, însă Gigi Becali s-a băgat peste Mihai Rotaru și la luat pe fundaș de la Botoșani. atunci s-a încheiat și pactul dintre cei doi.
„(nr. întrebat: Există un pact între dumneavoastră și Gigi Becali în care să nu rivalizați pentru jucători?) Nu! M-ați întrebat dacă există! Nu există, dar a existat. Era o chestie anticoncurențială, nu chiar fair-play, dar era ceva care stabiliza piața. Am zis că în acel an prima opțiune la un transfer să o aibă el, apoi anul următor să o am eu și tot așa. Asta până la Dawa. Mi-a zis să-l iau pe Dawa (n.r. de la Botoșani). Noi eram în negociere cu jucătorul și l-au luat tot ei, la FCSB. L-am întrebat ce face, iar el mi-a răspuns: „Păi dacă nu te grăbești”. Hahaha! Nu mai am niciun pact. Oricum, cu Gigi Becali m-am văzut o singură dată în viață.”, a declarat Mihai Rotaru pentru Golazo
- FCSB îi vinde pe Darius Olaru, Ștefan Târnovanu și Joyskim Dawa cu 14 milioane de euro!
- Joyskim Dawa pleacă de la FCSB într-un campionat de top!
- Dosar penal pentru Joyskim Dawa. Fundașul de la FCSB și-ar fi agresat soția!
- 5 milioane de euro pentru transferul lui Joyskim Dawa în Anglia!
- 2.000.000 de euro pentru transferul lui Joyskim Dawa!
