O jucătoare de 16 ani s-a ales cu cea mai mare amendă la un turneu de tenis de la Wimbledon

Claudia Grosu
Foto: prosport.ro

Spectatorii de la Wimbledon au huiduit decizia arbitrului, iar sportiva a izbucnit în plâns

Mirra Andreeva, o jucătoare rusă în vârstă de doar 16 ani, a primit cea mai mare amendă la turneul de tenis de la Wimbledon pentru un gest controversat pe care l-a făcut în meciul ei din optimi împotriva lui Madison Keys, în vârstă de 28 de ani, din SUA.

Cea mai mare amendă la ediția din 2023 a turneului de tenis de la Wimbledon

Rusoaicei Mirra Andreeva i s-a impus cea mai mare amendă la ediția din 2023 a turneului de tenis de la Wimbledon. Organizatorii i-au aplicat o amendă de 8.000 de dolari.

Mirra Andreeva va trebui să plătească o amendă de 8.000 de dolari după ce a făcut un gest neadecvat în timpul meciului cu Madison Keys, scor 6-3, 6-7(4), 2-6. Andreeva a aruncat racheta din mână după ce a pierdut echilibrul. Arbitra de scaun a decis să-i penalizeze pe noua senzație a tenisului cu un punct.

Arbitra de scaun Azemar Engzell i-a luat punctul Mirrei, întrucât jucătoarea din Rusia avea deja un avertisment, după ce mai dăduse o dată cu racheta de pământ.

Cu toate protestele sportivei, Enzell a considerat că gestul făcut de Mirra Andreeva la scorul de 2-5 și 40-40 în setul al treilea a fost intenționat. Această acțiune a dus la un punct de meci neașteptat în favoarea lui Madison Keys, pe care aceasta l-a valorificat.

Mirra Andreeva a izbucnit în plâns

Andreeva s-a considerat nedreptățită și a susținut că gestul ei a fost neintenționat. Spectatorii au huiduit decizia arbitrului, iar sportiva a izbucnit în plâns. Organizatorii nu au iertat-o însă pe Mirra Andreeva, care a fost amendată de două ori. În total, amenda se ridică la suma de 8.000 de dolari pe care Andreeva va trebui să o plătească.

Din premiul în valoare de 240.120 de dolari, pe care Mirra Andreeva l-a câștigat pentru ajungerea în optimile de finală la Wimbledon, va fi dedusă amenda impusă. Performanța lui Andreeva la Wimbledon a fost impresionantă: în afară de cele patru meciuri jucate în tabloul principal, ea a obținut alte trei victorii în calificări.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.