4 tricolori s-au accidentat, iar Edi Iordănescu speră să nu fie nevoit să cheme jucătorii de rezervă de la Universitatea Craiova!
Edi Iordănescu are listă de rezerve
Selecționerul spune că nu vrea să vorbească despre jucătorii de rezervă pe care îi are pe listă. Antrenorul a spus clar că există un plan în acest sens și că știe pe cine poate să cheme în ajutor. Cel mai probabil, doi fotbaliști de la Craiova sunt și ei pe o foaie aflată într-un colț de birou al lui Edi Iordănescu.
„Nu ar fi corect să vorbesc despre jucători de rezervă, atât timp cât sperăm să-i recuperăm pe toți. Dar am avut de la început o listă în sensul ăsta. Am încercat să fim acoperiți. Am vrut să știm situația unor jucători. Aveți răbdare până mâine seara, după joc vom trage linia finală și vom ști pe ce jucători ne vom baza”, a Edi Iordănescu.
Jucătorii de la Craiova, aflați pe lista de rezervă a lui Edi Iordănescu
Alexandru Chipciu (jucător de bandă, Universitatea Cluj), Andrei Artean (mijlocaș defensiv, Cipru – Apollon Limasson) și Louis Munteanu (atacant, Fiorentina) sunt trei dintre fotbaliștii aflați pe lista lui Edi Iordănescu. Selecționerul are și doi fotbaliști de la Craiova, în atenție, dar ei ar putea fi chiar ultima variantă. Este vorba despre Alexandru Crețu și Alex Mitriță.
