Jucătorul de 250.000 de euro care îi ia locul lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova!

Catalin Anghel
SportPictures

Sorin Cârțu a dezvăluit numele jucătorului de 250.000 de euro care va trebui să îl facă uitat pe Andrei Ivan la Universitatea Craiova!

Andrei Ivan nu a mai avut loc la Universitatea Craiova. Pur și simplu nu a mai fost dorit de șefii clubului și nici de Mirel Rădoi. Acesta aspect a fost explicat chiar de Mihai Rotaru, cel care nu s-a ferit să spună adevărul în legătură cu această situație. Mai exact, oltenii au reziliat înțelegerea cu fotbalistul în vârstă de 28 de ani. Aceștia nu au vrut nici măcar să aștepte oferte să îl vândă. Staff-ul tehnic nu s-a împotrivit, iar jucătorul a plecat în Grecia.

Jucătorul de 250.000 de euro care îi ia locul lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova!

Sorin Cârțu consideră că Mirel Rădoi nici măcar nu mai are nevoie de încă un atacant, după plecarea lui Andrei Ivan. Președintele onorific al alb-albaștrilor este de părere că oltenii au în lot jucătorul potrivit să înlocuiască plecarea fotbalistului în vârtsă de 28 de ani. Este vorba despre tânărul David Barbu, un produs al Academiei. Totuși, Mihai Rotaru a anunțat deja că negociază transferul unui nou vârf.

„Noi nu ne-am gândit să mai aducem un atacant. La momentul actual, eu zic că avem o soluție tânără și sperăm ca Mirel să-l folosească mai mult, mă refer la Barbu. E un jucător cu calitate, 1,90 (n.r. înălțime), e bătăios și sunt premise, așa. Ca jucător tânăr ai foamea aia. Când am jucat cu Dinamo anul trecut a și marcat, așa-mi aduc aminte”, a declarat președintele de onoare al oltenilor, la Digi Sport.

David Barbu a impresionat la EURO U19!

David Barbu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai României, la Campionatul European U19. În acea competiție, tricolorii au ajuns până în semifinale. Atacantul de la Universitatea Craiova, cotat la suma de 250.000 de euro, conform Transfermarkt, a marcat de 3 ori în cele 4 meciuri în care a fost trimis în teren.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.