„Am bătut-o patru ore încontinuu, mă, ești nebun? Da, mă, da. Am vrut s-o arunc pe geam. Noroc cu Nela. A tras-o Nela de picioare, că o aruncam pe geam.”
Mărturii șocante într-un dosar de trafic de minore. Tribunalul din Brăila a decis ca cinci inculpaţi pe care DIICOT îi acuza de trafic de minori şi de constituire a unui grup infracțional organizat trebuie judecaţi doar pentru proxenetism, potrivit Libertatea. Victimele aveau între 15 şi 17 ani atunci când au fost racolate prin metoda „loverboy”. „Practicau benevol prostituţia”, iar traficanţii le băteau pentru că „erau geloşi și posesivi”, explică judecătorul.
În iunie 2019, DIICOT anunţa destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Patru bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi şi acuzaţi că au acționat în mod coordonat, traficând mai multe tinere ce proveneau din familii dezorganizate, pentru bani. Trei dintre victime erau minore.
Prin metoda „loverboy”, fiecare dintre inculpaţi îşi racola victimele, pe care apoi le exploatau laolaltă. Făceau schimb de informaţii, închiriau în comun apartamentele unde erau cazate tinerele exploatate şi le asigurau acestora transportul la adresele clienților, cu aceleaşi maşini.
Potrivit sursei citate, în septembrie anul acesta, judecătorul Cojocariu a decis achitarea tuturor inculpaților pentru infracțiunea de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat. Magistratul precizează, în motivarea deciziei sale, că fetele, dar şi celelalte două victime minore din dosar „au practicat benevol prostituția” şi „nu au existat acte de constrângere în acest scop”. „Prin întreținerea inculpatului din banii câștigați din actele de prostituție, martora încerca să își demonstreze sentimentele de afecțiune față de acesta”, explică acesta.
„Este evident și de netăgăduit că inculpații, în cadrul activității infracționale, au interacționat între ei, iar inculpatul Pitulice Ionel este cel care a avut un evident ascendent moral asupra celorlalți, dar această interacțiune s-a limitat la «colaborări» între inculpați, în scopul obținerii de profit, ca urmare a exploatării sexuale ale martorelor care s-au prostituat benevol în folosul acestora. Fiecare inculpat își urmărea propriul interes, iar veniturile erau obținute în mod independent de fiecare”, se mai precizează în Senţinţa Penală 87/2021 a Tribunalului Brăila.
Pe 28 aprilie 2019, în timp ce se afla într-un apartament de la etajul IV al unui bloc din Brăila, proxenetul a bătut o minoră şi a vrut să o arunce pe geam. Anchetatorii au interceptat convorbirea telefonică în care el se lăuda în faţa altcuiva: „Am bătut-o patru ore încontinuu, mă, ești nebun? Da, mă, da. Am vrut s-o arunc pe geam. Noroc cu Nela (sora lui – n.r.). A tras-o Nela de picioare, că o aruncam pe geam. Ești nebun la cap? Da… Dacă nu era Nela, acuma nu mai exista. Era în cap acolo, jos.”
În iunie 2019, după ce inculpaţii au fost arestaţi preventiv şi apoi plasaţi sub control judiciar, cele trei victime minore au fost audiate. În sentinţa Tribunalului Brăila nu se precizează dacă ele au fost incluse în vreun program de protecție și asistență a victimelor traficului de fiinţe umane.
La 6 septembrie 2021, Tribunalul Brăila i-a condamnat pe cei cinci inculpaţi, pentru proxenetism, la pedepse cuprinse între 3 şi 7 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, iar inculpaţii, dar şi DIICOT au făcut apel. Verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Galaţi, unde primul termen al procesului a fost fixat pentru data de 3 decembrie 2021.
