De vorbă, la o țigară, cu studenții craioveni: „Mi-a picat cerul în cap când am auzit-o!”

Am întrebat studenții craioveni de ce au tras primele fumuri din țigară și cum au ajuns la un pachet pe zi. Ce i-ar determina să agațe „cuiul” în cui!

Să fii student în Craiova presupune multe cheltuieli. Chirie, mâncare, manuale sau xeroxuri grămadă la facultate, unde mai pui că vrei să ieși în oraș și să te distrezi. Pentru chefuri ai nevoie de bani. Pentru excursii cu prietenii, la fel. Bursa, dacă o ai, se duce în doi timpi și trei mișcări. Dacă mai și fumezi, cât timp îți ajung banii? De fapt, de ce te-ai apuca de fumat? Am stat de vorbă, la o țigară, cu studenții craioveni, care au povestit câte ceva din experiențele lor.

„Am vrut să impresionez o fată”

Primul care ne mărturisește motivul ce l-a făcut să fumeze este Andrei Butoi, student la Jurnalism. „Treceam în clasa a VIII-a când m-am apucat. Am făcut asta ca să impresionez o fată. Ea era mai mare și m-a întrebat dacă fumez. Iar eu m-am simțit oarecum rușinat de faptul că nu fac asta, așa că am  mințit-o și i-am spus că de o săptămână fumez. Mi-a întins o țigară, iar eu m-am înecat. A fost prima mea experiență cu țigarea”, a mărturisit acesta.

„ Tigara te ajută foarte mult la socializare”

Altă studentă consideră că tutunul aduce avantaje în relaționarea cu oamenii. „M-am apucat de fumat din primul an de facultate. Eu cred că țigara te ajută foarte mult la socializare. Spre exemplu, toți colegii mei ieșeau la țigară, vorbeau una-alta și, atunci, te simțeai cumva în inferioritate că nu faci același lucru. Așa am început să fumez”, a spus Alexa, studentă la Litere, specializarea Română-Franceză (master)

 „M-am intoxicat cu nicotină și am ajuns la spital”

Tinerii au avut parte și de întâmplări neplăcute, cauzate de consumul de tutun. Unul dintre ei chiar a avut nevoie de intervenții medicale. „De curând, am fumat un pachet de țigări într-o singură zi, pachet pe care, în mod normal, l-aș fi fumat  la două-trei zile. Mi-a fost atât de rău, încât m-am intoxicat cu nicotină și am ajuns la spital. Am stat cu perfuzii”, a adăugat Alexa.

Aceeași studentă craioveancă povestește o altă experiență care a îndepărtat-o, pentru scurt timp, de tutun. „Eram într-un magazin cu o prietenă și am văzut promoție la țigări mentolate, dar la o marcă pe care eu n-o mai încercasem niciodată.  Am fumat două țigări din pachetul respectiv și mi-a fost  rău toată noaptea. Am zis că mă las de fumat, i-am dat pachetul de țigări colegei. Însă după vreo 2 săptămâni, m-am reapucat de tutun”.

„Puteam să rămân fără bursă”

Și, cum în studenție banii sunt puțini, unii tineri au fost în pericol să rămână și fără bursa care le mai ridică bugetul. „S-a făcut un control în cămin și m-au prins fumând în cameră. În mod normal, nu aveam voie. Așa că am primit avertisment scris pe legitimația de cămin. Destul de neplăcut, pentru că la două avertismente scrise, ni se spune că ni se ia bursa (de merit/socială/ocazională etc). Deci puteam să rămân fără bursă”, a spus Vlad, student la Inginerie Electrică, anul III.

„Mi-a picat cerul în cap când am auzit-o”

Tinerii își amintesc de situațiile stânjenitoare, dar amuzate, prin care au trecut din cauza lipsei de tutun. „Am rămas fără țigări la o întâlnire, lucru pe care l-a observat tipa alături de care eram. Și m-a determinat să comand țigări de la bar . Partea proastă e că eu nu mai aveam bani și de consumație, și de țigări, și de taxi. Știi, și ea era fumătoare, și zice: „ce binee, au țigări la bar, ai putea să cumperi!” Mi-a picat cerul în cap când am auzit-o. I-am făcut semn chelnerului. A trebuit să inventez cele mai fabuloase povești din lume ca să mă duc cu ea pe jos până acasă”, a povestit amuzat, Mihai, student la Sociologie, master.

„Sunt momentele alea când rămâi fără bani, așa că îți cumperi țigări la bucată. Și, după ce că sunt ultimele pe care le ai, se mai și rup în buzunar!”, își amintește Mădălin Dîrnea, student la Inginerie Electrică, anul II.

Tinerii spun că le este greu să renunțe la țigări, dar nu e imponsibil. Tot ce trebuie să facă este să realizeze o listă cu avantajele și dezavantajele acestui viciu. „Fă-i o balanță între <<De ce să  fumez?>> și <<De ce nu?>> , și vei vedea că motivele pentru care ar trebui să renunți sunt mai multe”, spune Alexa de la Litere, care vrea să se lase de fumat.

Cât cheltuiești pe țigări?

Cei mai mulţi studenţi fumează de la 3-4 ţigări, până la două, chiar trei pachete pe zi. Astfel,studenţii cheltuiesc pe tutun în jur de 100 de lei pe săptămână. „Depinde. Eu am fumat şi două pachete jumătate pe zi, dar asta pentru că seara avusesem petrecere. În mode obişnuit, fumez un pachet pe zi”, a adăugat Vlad.

„Am zile când nu fumez deloc. De exemplu, când mă duc acasă, nu fumez câte 3 zile la rând, asta pentru că părinţii nu ştiu că sunt fumătoare”, a spus Laura, o studentă căministă, de la Litere.

Conform Eurobarometrului din 2017, în România aproximativ 28%, dintre persoanele cu vârsta de peste 15 ani fumează. În rândul bărbaţilor, procentul este de 38% ,în timp ce procentul femeilor care fumează este înjumătăţit la 19%. De asemenea, Institutul Naţional de Statistică arată că aproximativ 3.223.000 de decese au fost cauzate de fumat în acest an.

 

Citeste si: Stim artistii care vor canta de revelion in Craiova! Cati bani ne scot din buzunare!

 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *