Dacă pe plăcuțele „Nu călcați iarba!” ar fi adăugat „fumați-o!”, chiar că ne-am fi simțit ca la Amsterdam!
Și, între noi fie vorba, cei care au decupat rondurile de flori prin spatele băncuțelor credem că au fumat ceva iarbă, că prea le-a ieșit perfect. Ori chiar sunt maniaci, perfecționiști d-ăștia. Este o beție de culori în inima orașului. Lalelele colorate în fel și chip te inundă și îți induc o stare de bine.
Ne enervează plăcuțele alea comuniste cu „Nu călcați iarba”, dar oricum nu aveam așteptări prea mari. (uite așa ratarăm share-ul de la Raadplf Craiova – sau, cine știe, poate ne înșelarăm). Ne plăcură culmile alea de pe care gâlgâie florile, ca berea în zilele toride de vară.
Ne tăie calea o lebădă. Iar în minte un gând: ce bine că a mai mare parte a conlocuitorilor plecară la Viena și p-ale noastre le lasă în pace! Ne enervă instant o sculptură în lemn, fie prost lucrată, fie prost poziționată. Mai degrabă, sculptorul în lemn al orașului, supralicitat sau suprasolicitat să facă sigle și embleme cu lei.
Într-o zonă a Botanicii, multicoloritul dispare. Doar lalele roșii! Mână partidului de la guvernare. (Acu chiar că ratarăm alte like-uri. Ăștia chiar nu știu de glumă). Oricum, ni se împleticește de like-urile lor, ca și cum am fi dat în dublaj după acțiunea firească ce ar trebui să urmeze îndemnului „nu călcați iarba!”.
Oricum, între noi fie iar vorba, Botanica chiar arată mișto. Acum, nu îi întrebarăm pe protagoniști dacă schimbă lalele săptămânal, așa cum se zvonește. Sperăm că nu, că ar fi prea mare risipă de bani. Însă, reiterăm: chiar arată mișto!
Grădina Zoologică are un nou membru, un pui de muflon https://bit.ly/2HcrVag