Laszlo Boloni, manager în SuperLiga României: „Îl aşteptăm”

Catalin Anghel
foto: captură video/ Facebook EuSunt12

Șefii clubului din SuperLiga României îl așteaptă pe Laszlo Boloni să preia echipa și să o ducă la nivelul următor: „E un antrenor foarte bun, un bun profesionist şi avem ce învăţa de la el”

Laszlo Boloni e așteptat în SuperLiga României, dar nu ca antrenor, ci ca manager. Tehnicianul care activează, momentan, în Franța, e dorit la un club din țară. Șefii de la Sepsi își doresc să aducă un om cu o astfel de experiență la club. Laszlo Dioszegi nu vrea să schimbe banca tehnică, dar e gata să îi ofere un loc în conducere lui Boloni. Cei doi vorbesc destul de des și o astfel de mutare se discută deja de ceva vreme.

Laszlo Boloni, manager în SuperLiga României

„Ar însemna extraordinar de mult să vină Laszlo Boloni la Sepsi. Îl aşteptăm cu braţele deschise. Sincer, eu vorbesc cu el din două în două săptămâni, dar în ultimul timp nu am discutat despre aşa ceva pentru că el este antrenorul unei echipe cu care noi nu putem să concurăm. El mi-a spus foarte clar că nu vrea să vină în România ca antrenor.

Noi avem antrenor foarte bun în momentul de faţă, deci nici n-ar fi cazul. Laszlo Boloni poate veni ca manager sau director, vom găsi un post când va veni la noi. Dacă va veni, ar fi benefic pentru tot fotbalul românesc. Pentru noi ar fi o lovitură foarte mare pentru că ştim că e un antrenor foarte bun, un bun profesionist şi avem ce învăţa de la el”, a spus Laszlo Dioszegi la sport.ro.

Ladislau Boloni nu se teme să lucreze în Liga 1

Ladislau Boloni a lăsat portițe deschise pentru Sepsi. Antrenorul știe că, pe viitor, ar putea să preia o echipă din SuperLiga României. El vrea un proiect serios, așa cum este la Sfântu Gheorghe, dar se poate consulta cu Mircea Lucescu, înainte de a lua o decizie.

„(n.r. – domnul Dioszegi vă aşteaptă la Sepsi) Păi, o să vin, o să vin. Sigur că o să vizitez Sepsi o dată, o să am curajul sau nu să lucrez, curajul şi puterea, dar voi vedea. Poate mă voi consulta cu Mircea Lucescu înainte”, a declarat Ladislau Boloni, pentru Prima Sport. 

TAGGED:
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.