25.5 C
Craiova
vineri, aprilie 25, 2025

Laurențiu Reghecampf, făcut praf de un fotbalist: „Caută certuri și probleme”

Fotbalistul a mărturisit că nu a fost încântat să colaboreze cu Laurențiu Reghecampf: „Nu sunt onorat că am lucrat cu el”

La finalul lunii septembrie 2023, Laurențiu Reghecampf (48 de ani) și-a finalizat colaborarea cu Universitatea Craiova și a semnat ulterior cu Al-Tai.

Cu toate acestea, antrenorul român nu a obținut rezultatele dorite la echipa actuală, iar au circulat zvonuri despre o posibilă plecare de pe bancă la Al-Tai. În cele din urmă, Reghecampf și-a continuat mandatul, dar recent a fost criticat în termeni duri de către un fost jucător.

Laurențiu Reghecampf, făcut praf de un fotbalist de la Al-Hilal

Digao, care a lucrat cu Reghecampf la Al-Hilal, a fost cel care a făcut aceste declarații. La nouă ani de la plecarea românului de la echipă, fundașul brazilian a mărturisit că nu a fost încântat să colaboreze cu „Reghe”, explicând că îl consideră un antrenor destul de exigent.

Cristiano Bergodi a pus ochii pe doi jucători de la FCSB!

Afirmația lui Digao este una surprinzătoare, dacă ar fi să ținem cont de ceea ce relatau fotbaliștii FCSB-ului din perioada în care echipa mergea „ceas”. Aceștia dezvăluiau că Reghecampf era cel care ținea vestiarul unit și chiar organiza activități pentru a păstra relația bună dintre jucători.

„Nu sunt onorat că am lucrat cu Reghecampf. Este un antrenor foarte dur în afara terenului și caută certuri și probleme”, a spus Digao, potrivit unei publicații din Arabia Saudită.

La finalul lunii septembrie a anului trecut, Laurențiu Reghecampf a părăsit Universitatea Craiova. Și a semnat cu echipa Al-Tai din Arabia Saudită. În acel moment, Reghecampf l-a contactat pe Toni Petrea pentru a se alătura staff-ului său. Însă fostul antrenor al FCSB sau al Universității Cluj a fost nevoit să refuze.

Toni Petrea: „Am avut o discuție de a-l urma pe Laur”

FC Snagov, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Lovech, Al-Wahda și Al-Wasl sunt echipele la care Laurențiu Reghecampf și Toni Petrea au colaborat din postura principal – secund.

„Într-adevăr, după ce am terminat socotelile cu Universitatea Cluj am avut o discuție de a-l urma pe Laur (n.r. Laurențiu Reghecampf) în Arabia Saudită. Dar era prea repede. Venise după momentul acesta care m-a afectat puțin.

Am considerat că nu este momentul atunci să fac pasul. Am discutat și cu el, l-am rugat să mă înțeleagă. Și i-am mulțumit că s-a gândit la mine după ceva timp în care am fost separați. Am rămas acasă, așa am considerat”, a spus Toni Petrea, pentru Digi Sport.

spot_img

ULTIMELE STIRI