Alb-albaștrii tremură pentru un loc în play-off, dar antrenorul lor nu se teme că poate fi dat afară!
CS Universitatea Craiova a bifat cea de-a șaptea partidă fără victorie, în campionat. Oltenii au terminat la egalitate meciul cu Gaz Metan, scor 1-1. Laurențiu Reghecampf s-a declarat mulțumit de faptul că nu a mai pierdut alt jucător din cauza unei accidentări și are încredere că, anul viitor, elevii lui vor arăta diferit.
„La ce ghinion avem, sunt bucuros că nu am ieșit cu un jucător accidentat. Ivan a fost călcat pe tendon, a marcat și un gol frumos, iar restul jucătorilor… nu aveam cum să pierdm puncte aici. S-au întâmplate multe chestii, dar am mare încredere în jucători și că vom intra în play-off fără probleme. La titlu, nu avem cum să ne gândim acum! Noi am fost singura echipă care a încercat să joace fotbal. Ne-am marcat singuri, iar moralul jucătorilor a scăzut foarte mult. Am scos jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul jocului”, a spus Reghecampf.
Întrebat dacă ar putea fi dat afară de Mihai Rotaru, în condițiile în care nu mai bate pe nimeni în campionat, Reghecampf spune că are parte de tot sprijinul conducerii clubului: „100% sunt sprijinit de conducere, întrebarea este una prostească”, a fost răspunsul lui Reghe.
Becali a dat lovitura în afaceri: „Dacă trăiește cinci mii de ani, nu poate să rămână fără bani”