E oficial! Legalizarea canabisului în România!

Proiectul de lege ce vizează legalizarea canabisului în România a fost adoptat tacit în Senat

Canabisul ar urma să fie administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare, fumatul nefiind permis, potrivit proiectului de lege. Proiectul de act normativ prevede și înființarea Agenției Canabisului (care funcționează în țări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de avizul pentru cultivare, precum și de controlul, verificarea și supravegherea operațiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.

Prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialişti sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, stabilește proiectul de lege.

Consumul de canabis, de medicamente, substanțe și preparate ce conțin canabis în afara unei prescripții medicale, în alt scop decât cel medical este definit ca fiind un abuz.

Cazul Caracal: Complicele lui Dincă a recunoscut tot!

Inițiativa cu privire la legalizarea canabisului în scop medicinal a venit din partea Alexandrei Cârstea, fiica unei femei răpuse de cancer, care a strans 20.000 de semnături în urma unei petiții, ce prevedea accesul la calmant pacienților cu boli terminale.

„Dorința asta a plecat încă de când mama trăia, iar pe mama mea o chema Victoria. Ea avea un nume de forță și astăzi chiar constat că deși ea nu mai este lângă mine, victoria este a noastră. Este extrem de important să existe o lege pentru canabisul medicinal în România, să se înțeleagă că nu este o lege făcută dintr-un interes anume, ci este un proiect legislativ care are o susținere masivă din partea multor parlamentari care au empatizat cu suferința unor oameni. Vă invit să citiți petiția semnată de 20.000 de oameni și comentariile de la ea, pentru că sunt niște povești despre o luptă crâncenă”, a mărturisit aceasta pentru HotNews.ro

Text redactat de Liviana Nicolae

În 3 minute poți să vezi și: 

Adriana Trandafir: „M-am gândit să renunț la viață!”

25 de mașini vandalizate în cartierul Brazda lui Novac!

Share!

Summary
E oficial! Legalizarea canabisului în România!
Article Name
E oficial! Legalizarea canabisului în România!
Description
Proiectul de lege ce vizează legalizarea canabisului în România a fost adoptat tacit în Senat
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *