Ce semnificații au culorile Crăciunului!
Moș Crăciun este personajul cel mai îndrăgit și așteptat în luna decembrie, de Sărbători. Puțini știu însă povestea îndrăgitului Căciun și a soției sale. Există mai multe legende despre Moș Crăciun, însă una dintre cele mai cunoscute este cea conform căreia acesta a fost un om rău, dar printr-o minune făcută de Fecioara Maria, s-a transformat într-o persoană bună.
Legenda lui Moș Crăciun
Legenda spune că în noaptea în care a intrat în travaliu, Fecioara Maria a bătut la prima uşă ce i-a ieşit în cale, pentru a cere ajutor. I-a răspuns Crăciuniţa, soţia lui Moş Crăciun, care, ştiind de frica lui, a trimis-o în grajd şi a ajutat-o să-l aducă pe lume pe Iisus. Când a aflat ce s-a întâmplat fără ştirea lui, Moş Crăciun s-a răzbunat pe Crăciuniţa şi i-a tăiat mâinile, drept pedeapsă. Însă, Maica Domnului i le lipeşte la loc, chiar în faţa lui Crăciun, care află, cu această ocazie, cine este Fecioara Maria.
De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde din trunchiuri de brad un rug în curtea casei sale și încinge o horă cu toate slugile. După joc, Crăciun, care era cioban la bază, împarte sfintei familii daruri păstoresti: lapte, caș, urdă și smântână. De aici transformarea lui Moș Crăciun într-un sfânt care aduce, în ajunul nașterii lui Iisus, daruri copiilor.
Semnificația culorilor Crăciunului
Atât culoarea hainelor lui Moș Căciun, cât și a bradului împodobit și a luminițelor de Crăciun au o semnificație aparte.
Roșul reprezintă sânge, foc și ne amintește de sacrificiul Mântuitorului;
Verde reprezintă viață, regenerare. Este verdele naturii, al bradului și este culoarea tinereții, simbol al eternității;
Auriul, culoarea luminițelor de Crăciun și a decorațiunilor din brad, amintește de steaua ce le-a fost călăuză celor trei magi, în drumul lor spre Iisus;
Argintiul ne duce către lumea de basm a sărbătorilor de iarnă, veșmântul strălucitor de gheață pe care îl poartă pământul de Crăciun;
Albul este simbolul purității și ne îndeamnă către simplitate, bunătate și împăcare cu sine și cu cei din jur.
