Legenda Universității Craiova i-a desființat pe jucători aduși de Costel Gâlcă

Virdol Robert
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Transferurile făcute de Costel Gâlcă nu au rupt gura târgului, iar un fost mare fotbalist din Bănie i-a desființat pe jucători

Universitatea Craiova a făcut multe transferuri în această vară, însă noile achiziții nu au fost chiar cele mai reușite. Suporterii aveau mai multe așteptări de la noii veniți, însă integrarea lor în echipă nu a fost una tocmai reușită. Mia multe voci din lumea fotbalului au criticat transferurile făcute de Costel Gâlcă, iar printre aceștia se numără și Rodion Cămătaru.

Legenda Universității Craiova i-a desființat pe jucători aduși de Costel Gâlcă

Fostul golgheter din Bănie spune că au fost mulți fotbaliști aduși în această vară, însă aceștia nu ar avea calitatea necesară să evolueze pentru olteni. Cămătaru spune că echipa are în fiecare sezon un start bun, iar apoi se plafonează ușor, ușor.

Fostul număr 9 de la Craiova a fost destul de dur cu fotbaliști transferați în această vară și spune că acestora le lipsește valoare. Cămătaru a explicat că la Craiova trebuie să vină jucători care pot face diferența.

Declarația lui Rodion Cămătaru

„S-au adus mulți jucători la Craiova, dar poate că mulți nu au calitatea necesară pentru ce am dori noi. Și în fiecare an trecem prin același lucru. Nu reușim să rămânem acolo sus. Se începe bine, dar… Când iei mulți jucători ai nevoie de timp pentru a se omogeniza echipa.

Ori mai trebuie să așteptăm, ori le lipsește ceva. Noi știm ce le lipsește, valoarea. Trebuie cineva care să facă diferența. La Universitatea trebuie să faci diferența. Lumea așteaptă mult mai mult. E presiune, e dorință, iar lumea e cunoscătoare de fotbal. Nu ai cum să păcălești.”, a declarat Rodion Cămătaru pentru GSP

Share This Article