Doi fotbaliști din echipa lui Reghecampf pot prinde un transfer în străinătate, în vară!
Mihai Rotaru a demonstrat că poate face profit, din vânzarea jucătorilor de valoare de la Craiova, dar și performanță. Trupa din Bănie a fost aproape an de an pe podium, a câștigat mai multe trofee și a jucat chiar și cu titlul pe masă, în ciuda faptului că de fiecare dată cânt s-a putut, oltenii și-au vândut cei mai valoroși fotbaliști.
După Băluță, Mitriță, Mihăilă sau Cicâldău, a venit rândul unui alt jucător să fie în atenția impresarilor din străinătate. Este vorba despre Jovan Markovic, atacantul care traversează cea mai bună perioadă din carieră, la vârsta de 21 de ani. Acesta evoluează în Liga 1 de la 16 ani, atunci când a primit primele șanse la Craiova. Acum, vârful alb-albaștrilor poate face pasul la un club de top, dar și să aducă o sumă importantă în bugetul pe care Rotaru l-a lăsat pe mâna lui Cârțu. Pe lângă Markovic, Screciu poate fi, din nou, vândut. Fundașul a căpătat experiență și este un alt fotbalist față de cel pe care Rotaru îl vindea în Belgia pentru 2 milioane de euro.
Lippi a pus ochii pe doi olteni
Potrivit gsp.ro, Fiul lui Marcello Lippi e impresar și a fost în România zilele trecute pentru a urmări jucători care le-ar putea fi propuși unor formații din Italia. El a făcut călătoria la invitația agenților care-i reprezintă pe Jovan Markovic și pe Vladimir Screciu, cu care a și discutat după meciul FC Argeș – CSU Craiova, scor 0-4, de luni.
Davide Lippi le-a transmis fotbaliștilor că a rămas cu o impresie bună despre ei doi și că va continua să-i urmărească și să-i recomande în Serie A, notează sursa citată.
Mircea Lucescu poate prelua o altă echipă la 76 de ani!
Traseu infernal pentru Halep la Madrid. Cu ce adversare se poate duela!
Sorin Cârțu nu crede în obiectivul stabilit de Reghe și Rotaru!