16.2 C
Craiova
duminică, iunie 4, 2023

Cum a transmis SCM Craiova meciul de la Dortmund: „Live pe Petrișor Albu”!

„Petrică, dă pe Gsp!” are de acum și variantă oltenească: „Dă pe Petrișor Albu”. Dacă poți!

 

În week-end, la Dortmund, s-a disputat manșa tur a preliminariilor pentru grupele EHF, competiție câștigată de fetele lui Burcea sezonul trecut. Zamfir și colegele sale întâlneau Borussia, în unul dintre cele mai importante meciuri ale anului. Drept urmare, delegația clubului craiovean care a făcut deplasarea în Westphalia a fost burdușită și cu un om de imagine, care să țină la curent suporterii cu modul în care se desfășoară jocul capital din Germania.

 

Cum EHF e o competiție de nivel secund, care nu prezintă prea mare interes în Occident, meciul nu a fost televizat de vreun post german, pentru a fi preluat în țară. Așa că singura variantă de transmitere a meciului a fost Live Facebook de către trimisul oltenilor de la fața locului. Și când suporterii care nu au făcut deplasarea fierbeau pe rețele, pe contul oficial de facebook al clubului susținut din banii craiovenilor a apărut scurt și cuprinzător următorul mesaj: „Live pe Petrișor Albu”.

 

Nu e pay per view, e „only friends”!

 

Astfel încât, suporterii echipei de handbal feminin care au dorit să urmărească live meciul dintre Borussia Dortmund și SCM Craiova au trebuit să comute de pe contul oficial de facebook al clubului pe cel personal al lui Petrișor Albu, angajat la club.  O strategie de promovare unică în lume, menită să strângă like-uri și share-uri pentru un profil personal, pe spatele echipei de handbal a orașului.

Numai că partea interesantă abia acum începe. Contul personal de facebook al angajatului SCM Craiova avea anumite setări de confidențialitate, ce nu puteau permite decât prietenilor săi virtuali să vadă conținutul distribuit. Cel puțin așa rezultă din comentariile la postarea de pe canalul oficial al clubului. „E numai pentru prieteni?”, întreabă un internaut. Altul remarcă: „Pe unii ne-a blocat”, în vreme ce altul e mai clar: „Petrișor Albu mai are 10 persoane în lista lui, i-a scos pe toți cei ce îl contraziceau”.

 

Pe model Mititelu!

 

Astfel, partida dintre Borussia Dortmund și SCM Craiova a fost transmisă de clubul oltean cu circuit închis, pe un canal în care doar prietenii unui angajat al SCM-ului puteau vedea jocul. Cu alte cuvinte, echipa orașului, susținută de Primăria Craiova, adică din banii locuitorilor orașului, a fost folosită pentru a face trafic pentru un cont personal de facebook. Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, mai obișnuia în trecut să folosească propria echipă pentru promovarea unui canal de comunicare pe care-l deținea, anume un ziar local. Însă, la Mititelu era vorba de o echipă privată.

Loading RSS Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles