Localitatea din Oltenia unde oamenii visează la apă de câteva zile. Strictul necesar a devenit un lux, pe timp de caniculă
Locuitorii satului Celei, din comuna Tismana, Gorj, sunt disperați după ce au rămas fără apă curentă zile la rând, fără explicații clare sau un program anunțat oficial. Totul a început pe 1 iulie, când Aparegio Gorj S.A. a transmis că s-a produs o avarie la rețeaua de distribuție și a promis că problema va fi rezolvată în aceeași zi, până la ora 18:00, conform Pandurul.
Robinete care rămân uscate ore întregi
De atunci, însă, situația nu s-a îmbunătățit deloc. Apa a ajuns să curgă doar sporadic, câteva ore pe zi, fără o regulă sau un program care să fie comunicat oamenilor. „Ne poate spune cineva programul de apă curentă în Celei? Ieri nu a curs până la ora 22:00. Azi s-a oprit de la 12:00 și nici acum nu curge. Măcar să știm și noi, să ne organizăm”, a scris un localnic revoltat pe rețelele de socializare.
Problemele nu sunt doar în Celei. Și locuitori din satele vecine, Racoți și Sohodol, se plâng că se confruntă cu aceeași situație, cu robinete care rămân uscate ore întregi. Unii cred că ar fi vorba despre o restricție nedeclarată din cauza secetei, dar lipsa unei comunicări oficiale alimentează suspiciunile și frustrarea.
Aparegio Gorj a transmis doar un mesaj inițial, pe 1 iulie, în care anunța avaria și își cerea scuze pentru disconfort, promițând că „personalul de intervenție va face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”. De atunci, însă, niciun anunț oficial despre stadiul lucrărilor sau un posibil program de furnizare a apei nu a mai apărut, lăsând oamenii în beznă… și fără apă.
