-3.9 C
Craiova
marți, ianuarie 25, 2022

Marcel Pușcaș: „Dacă nu vor fi rezultate nici cu Eugen Trică, despărțirea va fi iminentă”

Președintele de la FCU Craiova pune rezultatele slabe ale echipei în spatele lui Mutu și Stoican!

FCU Craiova nu a avut cele mai bune evoluții după promovarea în Liga 1. Conducerea clubului a construit echipa așa cum și-a dorit, în vară, consultându-se cu Adi Mutu. Biliantul a fost demis, urmând ca Flavius Stoican să preia munca acestuia. Nici dinamovistul nu a reușit să ducă trupa din Bănie acolo unde își dorea Adrian Mititelu, așa că finanțatorul oltenilor l-a demis și pe acesta.

Acum, Eugen Trică a fost chemat, din nou, la FCU pentru a-i restabiliza pe craioveni. Totuși, postul acestuia nu este sigur nici înainte primul meci pe bancă de la revenire. Marcel Pușcaș explică faptul că fără rezultate, conducerea clubului nu va avea răbdare și că o despărțire ar fi iminentă.

Dacă nu vor fi rezultate nici cu Eugen Trică, despărțirea va fi iminentă! Dar eu sper să-și facă treaba bine, să nu se pună problema. Anul trecut această echipă a promovat cu 5 antrenori și cu 4 etape înainte de finalul Ligii 2, se mai poate vorbi despre vreo regulă? Iar meritul pentru promovare e numai al clubului!”, a fost replica lui Marcel Pușcaș la emisiunea Fotbal Club.

Între Mutu și Iordănescu: cine preia naționala României!

Sorin Cârțu: „Să propunem să se întrerupă campionatul”

Ianis Hagi: „Avem o generație talentată, am demonstrat-o cu vârf și îndesat”

Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Societate comerciala cu sediul în Craiova, domeniul de activitate confecții-marochinărie, angajează mecanic confecții piele. Salariu: 1000 euro. Condiții; profesionist, experiență.

Relații la tel: 0738/497538

Latest Articles