Universitatea Craiova se pregătește de duelul cu Basaksehir, iar Marius Șumudică i-a avertizat pe olteni
Universitatea Craiova este pe val. Formația lui Mirel Rădoi are un început de sezon de excepție, iar acum se pregătește pentru grupele de Conference League. Oltenii au un lot destul de bine pus la punct, dar se pregătesc să dea pipt cu cel mai bun adversar de până acum.
Marius Șumudică a avertizat-o pe Universitatea Craiova. Ce le-a spus antrenorul despre turci
Despre meciul cu Turcii, a vorbit și Marius Șumudică, unul din oamenii care cunoaște foarte bine campionatul din Turcia. Acesta i-a atenționat pe olteni înaintea partidei și a menționat că formația din Istanbul este una periculoasă. Mai mult decât atât, Marius Șumudică este de părere că Basaksehir ar putea lua campionatul la pas, dacă ar evolua în România.
Oltenii au trecut cu ceva emoții de Spartak Trnava, echipă pe care în tur a condus-o cu scorul de 3-0. La un moment dat, în retur, Craiova și-a făcut griji în privința calificării.
Declarația lui Marius Șumudică
„Diferență mare, mă uitam la meciurile din România și mă uitam la cele din Turcia, câtă agresivitate, câtă calitate de jucători. Ok, și bugetele, banii, salariile care sunt. Diferență mare, alt fotbal.
O să vedeți. Eu sunt ferm convins că Universitatea Craiova se va califica și va întâlni Bașakșehir. O să vedeți ce fotbaliști. Se poate întâmpla orice, Craiova joacă bine, e pe val, la fotbal se poate întâmpla orice. Dar să vedeți calitatea jucătorilor, să vedeți ce fotbaliști. Bașakșehir ia campionatul în România la pas”, a spus Marius Șumudică pentru Fanatik.
O bătrână din Dortmund, vizată de o bandă de hoți români
Când se joacă Basaksehir – Universitatea Craiova. Anunțul a fost făcut oficial
