Marius Șumudică, dorit de fosta rivală a Universității Craiova

Cosmin Cojocareanu
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Marius Șumudică poate da lovitura, deoarece este dorit de o nouă formație

Marius Șumudică este foarte aproape de a reveni pe banca unei echipe din Europa, după ce în ultimele luni a fost liber de contract. Tehnicianul român se află în atenția celor de la NK Maribor, una dintre formațiile de tradiție din Slovenia, club care în trecut a întâlnit Universitatea Craiova în cupele europene și a devenit astfel o rivală pentru gruparea din Bănie, prin prisma faptului că au fost învinși.

Marius Șumudică, dorit de fosta rivală a Universității Craiova

Maribor traversează un start de sezon modest, aflată la zece puncte în spatele liderului Celje după doar câteva etape. Conducerea nu este pe deplin mulțumită de munca actualului antrenor, Tugberk Tanrıvermiş, iar varianta aducerii lui Șumudică a câștigat teren în ultimele zile.

Antrenorul nu a menționat numele echipei cu care negociază, dar cei de la iamsport au menționat că Maribor este formația. În trecut, fostul antrenor al Rapidului a mai avut discuții și cu Gaziantep, însă mutarea nu s-a concretizat din cauza neînțelegerilor financiare. Acum, slovenii par deciși să facă o schimbare rapidă, iar Șumudică ar putea profita de ocazie pentru a-și relansa cariera pe banca tehnică.

„Nu e vorba de China, am promis și ar trebui să vorbesc cu un președinte de club. E o echipă din Europa. Știți cum e, patronii fac întâlniri cu mai mulți antrenori. Eu știu dacă reușesc să-l conving?”, a declarat Șumudică pentru Fanatik.

Marius Șumudică, antrenor la FCU Craiova!

Ce spune Gigi Becali despre plecarea lui Marius Șumudică de la Rapid: „Au mare management”

Marius Ștefănescu a semnat înainte de meciul Universitatea Craiova – U Cluj: „Mi-au dat ofertă 300.000, banii toți pe loc”

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.