Marius Șumudică i-a răspuns lui Mihai Rotaru după calificare: „Nu m-am supărat”

Claudia Grosu
Mihai Rotaru, operat de urgență în urma unui accident, fix înainte de dubla cu FCSB!

Mihai Rotaru: „Băieții au scris istorie! Șumudică? E mereu pe dos”

Universitatea Craiova a trăit o seară magică în Bănie, după ce a reușit să elimine pe Istanbul Bașakșehir, scor 2-1 și 3-1, și să se califice în grupele UEFA Conference League. Bucuria a fost imensă atât pe teren, cât și în tribune, iar Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, a avut un mesaj special imediat după meci, conform GSP.

„Eu am vorbit știind ce înseamnă Başakşehir acolo”

Patronul Craiovei l-a pomenit și pe Marius Șumudică, antrenorul român care, înaintea dublei cu turcii, vorbea despre forța adversarilor: „Când Șumudică a spus contrariul, am știut că ne calificăm, pentru că el mereu zice pe invers”, a glumit Rotaru la finalul partidei.

Replica lui Șumudică nu a întârziat să apară, însă a fost una plină de fair-play: „Nu știam ce a zis. Nu m-am supărat. El e prietenul meu, de ce să mă supăr? Eu am vorbit știind ce înseamnă Başakşehir acolo. Valoarea lotului trece de 50-60 de milioane de euro. E clar că au avut o dublă de coșmar, au jucat slab. Dar nu trebuie să minimalizăm ce a făcut Craiova. Echipa a arătat foarte bine și cred că poate ieși din grupă. Vreau să-i felicit pe cei de la Universitatea Craiova, pe cei de la FCSB și, într-o oarecare măsură, și pe CFR”, a declarat tehnicianul la Fanatik.

De partea cealaltă, Mihai Rotaru s-a arătat în culmea fericirii pentru performanța echipei sale: „A fost o seară minunată, pe care ne-o doream de mult. Am adus Europa la Craiova și asta înseamnă enorm. Atmosfera a fost fantastică, iar pe acest teren va fi greu pentru oricine să joace. Nu noi am scris istorie, ci băieții!”, a transmis finanțatorul alb-albaștrilor.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.