Marius Șumudică are emoții înaintea meciului cu Universitatea Craiova și a dezvăluit ce îi dă fiori
Rapid se pregătește să primească vizita celor de la Universitatea Craiova, iar Marius Șumudică este temător înaintea duelului de pe Giulești.
Marius Șumudică se teme de duelul cu Universitatea Craiova. Tehnicianul din Giulești dezvăluit ce îl sperie!
Marius Șumudică consideră că Universitatea Craiova pornește cu prima șansă în duelul de pe Giulești și spune că nu doar Alexandru Mitriță este o „sperietoare”, ci întreg lotul formației din Bănie. Tehnicianul consideră că mai are 8 finale de jucat, iar acest meci este unul extraordinar de greu.
„Mai avem 8 finale. Acum ne așteaptă un meci extraordinar de greu cu Universitatea Craiova. Nu Mitriță e «sperietoarea» pentru viitorul meci, ci toată echipa Universității Craiova. Din punctul meu de vedere, etapa viitoare Universitatea Craiova are prima șansă în Giulești. Vine ca echipă favorită la meciul cu Rapid.”, a declarat Marius Șumudică
Marius Șumudică : „E ca și cum am juca la Buftea”
Marius Șumudică este nemulțumit de faptul că nu va avea suporterii la meciul cu Universitatea Craiova, deoarece consideră că aceștia sunt indispensabili. Tehnicianul giuleștenilor este de părere că meciul va asemănător cu o partidă amicală din Turcia sau un joc la Buftea.
„Am văzut-o la meciul cu Dinamo. Are o bancă foarte bună, cu jucători foarte buni. Revine și Bancu, fotbalist de echipă națională. Consider că Rapid va fi outsider. Mai ales că am înțeles că putem avea terenul suspendat, că s-au aruncat niște petarde sau ceva de genul. Fără fani, e ca și cum am juca la Buftea sau în Antalya. Fanii Rapidului sunt indispensabili.”, a mai spus Marius Șumudică
