Tensiunile de la Universitatea Craiova l-au făcut pe Marius Șumudică să intervină între Mirel Rădoi și Mihai Rotaru!
Marius Șumudică a văzut situația tensionată de la CS Universitatea Craiova. El este într-o poziție delicată, pentru că este apropiat atât de Mirel Rădoi, cât și de patronul clubului din Bănie. Fostul antrenor de la Rapid spune că toată lumea trebuie să tragă pentru același obiectiv, mai ales când vine vorba de cupele europene.
Marius Șumudică strigă adunarea la Universitatea Craiova
„Este o situație pe care nu vreau să o comentez. Îi cunosc pe domul Rotaru și pe Mirel Rădoi. Chiar pot să spun că am o relație bună cu Mirel. Îl cunosc bine. Știu cum gândește. Am vorbit mult în ultimul timp cu el, anul trecut. În același timp, îl cunosc și pe domnul Rotaru. Și nu am foarte multe date din interior, cu ceea ce se întâmplă acolo. Important este, în momentul de față, tot ceea ce înseamnă Bănie, tot ceea ce înseamnă Craiova, să se unească și să se califice. Au muncit un an de zile să ajungă acolo.
Tot timpul își doresc să ajungă într-o grupă europeană. Ar fi păcat ca acest, nici nu știu dacă pot să îl numesc un conflict, să își pună amprenta pe relația, atmosfera din sânul echipei. Și jucătorii simt. Aici, ei sunt doi oameni maturi care pot gestiona situația. Ce m-a frapat pe mine în jocul Universității Craiova e cum poți să arăți primele 60 de minute la Arad și cum arăți primele 60 de minute la Sarajevo. Este o diferență mare”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.
Prietenia poate învinge orice contract
Marius Șumudică este atât de apropiat de Mihai Rotaru, încât chiar l-a iertat atunci când nu l-a mai chemat să antreneze Craiova. Tehnicianul spera să primească o șansă în Bănie. Patronul alb-albaștrilor a promis, în mod public, faptul că, pe viitor, Șumi va prelua banca tehnică a oltenilor. La Universitatea sunt și mulți suporteri care ar vrea o astfel de schimbare. Totuși, este greu de crezut că un contract poate să aibă prioritate în fața prieteniei pe care Șumudică o are cu Mirel Rădoi.
