14.6 C
Craiova
luni, martie 27, 2023

Marius Toma: „Trebuie să fim realiști și să nu stricăm ce avem”

Antrenorul coordonator al baschetbaliștilor de la SCM U Craiova, Marius Toma, a vorbit despre parcursul foarte bun al oltenilor, despre aportul antrenorului, despre antrenorului psiholog, dar și despre posibilele schimbări din cadrul echipei de baschet!

Marius Toma a ținut să scoată în evidență atmosfera din cadrul echipei, dar și meritele pe care le au antrenorul și psihologul echipei. Jucătorii cu experiență sunt și ei printre protagoniștii acestui nucleu unit de la Craiova.

Poate că anul acesta avem un nucleu mai bun de jucători, să avem o atmosferă în cadrul echipei. Meritul pentru aceste lucruri este al antrenorului, Todorov. El are experiență în România și în afară. Este un antrenor cu o carte de vizită impresionantă în Balcani. El este principalul plus. Dă echilibru în sânul lotului. Jucătorii își știu rolul. Ne bucurăm de seria rezultatelor bune. Pe de altă parte, aceste rezultate vin și pentru că am adus un antrenor psiholog. I-a fost ușor să asambleze 6 jucători tineri în corpul echipei. Această chimie a fost realizată de el și i-a fost ușor pentru că și jucătorii cu experiență i-au fost alături. Am construit în fiecare an echipe care au avut obiective mărunte. Nu am construit știind unde suntem din punctul de vedere al nivelului nostru, al bugetului. Nu ne-am gândit să punem ca obiectiv locul trei sau o finală. Ne-am știut lungul nasului”, a spus Marius Toma la Divizia Locală.

Antrenorul coordonator al trupei din Bănie este de părere că această ediție de LNBM este una mult mai echilibrată. Oltenii vor să mențină ritmul bun de până acum și să ajungă în top 6. Toma a vorbit și despre amânarea partidei cu Steaua, din debutul campionatului.

Nu mai este cum ea acum trei-patru ani, când aproape toate favoritele se impuneau. Este un campionat mult mai echilibrat. Suntem foarte bucuroși pentru această serie bună. Trebuie să menținem ritmul. Toată lumea așteaptă să obținem în continuare rezultate bune. Ne dorim să ajungem în top 6. Merităm să ajungem acolo. Ar fi rodul unei activități de succes. De acolo vom vedea ce se va întâmpla. Am acceptat amânarea cu cei de la Steaua pentru că și noi am pierdut doi jucători în presezon. Baschetul este dur. Trebuie să fim sănătoși și să obținem cât mai multe victorii. Vom avea o misiune foarte grea la Timișoara. Toată lumea ne dă favoriți, dar nu este așa. Ei joacă fiecare meci ca și pe ultimul. Atmosfera va fi extraordinară. Dacă ne vom face schemele de joc și vom rămâne sănătoși, este perfect. Nu știu dacă este cel mai echilibrat lot ,dar este cel mai lucid. Meciul de la Cluj a fost un accident. Avem mai mulți jucători. Nu depindem de unul. Chiar dacă unul ratează, ceilalți acceptă situația. Acest lucru contrează foarte mult. Este cel mai lucid lot. Nu se ceartă pe teren, nu își reproșează. Este o liniște atipică pentru noi. Suntem mai vulcanici. Lucrurile vin de la sine

SCM U Craiova are baschetbaliști în vizor, dar obiectivul principal al trupei din Bănie este acela de a păstra nucleul care s-a format deja. Oltenii nu vor strice ceea ce au construit și își propun ca de la anul să fie și mai puternici.

Și eu și antrenorul avem piese în vizor. Discutăm în fiecare zi despre cum să îmbunătățim echipa. Trebuie să fim realiști și să nu stricăm ce avem. Această echipă va juca mult mai bine în top 6. Există situații în care uneori mai mult înseamnă mai puțin. Trebuie să știm ce ne dorim, pentru că putem să stricăm lucrurile bune pe care le avem. Eu aș miza pe continuitate și pe a face lucrurile de așa natură, încât ei să fie fericiți. Dacă această echipă va avea succes în acest sezon, vă dau scris că cerințele lor vor crește cu 30 sau 50%. Neapărat patru dintre cei șase să fie și la anul la echipă, iar tinerii să fie și mai buni. Asta depinde și de partea financiară”, a completat Marius Toma.

Foto: SCM Craiova

loading...

Citește și: Cum a transmis SCM Craiova meciul de la Dortmund: „Live pe Petrișor Albu”!

Loading RSS Feed
Loading RSS Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles