Partida care se anunțase cea mai modestă a acestei zile a produs un fotbal care a trezit interesul, nu prin calitate, ci prin ambiția ambelor formații! Marocul a dominat, dar Iranul a câștigat!
Partida a început tare, iar Marocul a avut prima ocazie chiar în primele minute. Iranienii s-au apărat în efectiv complet în startul meciului, iar ocaziile la poarta lor, nu au întârziat să apară. Marocanii au atacat în valuri, iar Iranul începea ușor,ușor să se simtă dominată aproape din toate punctele de vedere: tehnic, tactic și fizic. În minutul 20, Iranul a avut o acțiune importantă de atac, însă irosită incredibil, iar apoi abia în minutul 43 au mai avut o ocazie atât de mare, însă la fel de ușor irosită. Marocul a scăzut ritmul până la fluierul final al primei părți, iar scorul a rămas 0-0 la pauză.
Repriza secundă a început în aceiași manieră, cu marocanii în atac și cu iranienii comasați în apărare și pregătiți să plece pe contră. Dinamismul din prima parte parcă a dispărut și a făcut loc îmbulzelilor și durităților de la mijlocul terenului. Din clinciurile dintre cele două formații nu au ieșit decât accidentări, așa cum era de așteptat. Până la finalul partidei, ambele echipei au dat dovadă doar de mediocritate, dar Iranul a dat lovitura în ultimele momente. După ce arbitrul a dictat 6 minute de prelungire, iranienii au înscris în minutul 90+5 și au câștigat partida cu 1-0.
Vineri, 15 iunie își vor măsura forțele și două super selecționate. Spania și Portugalia se duelează de la ora 21:00 pentru o clasare cât mai bună în Grupa B de la Campionatul Mondial 2018.
Sursă foto: fifa.com
Citește și: Sud – americanii s-au chinuit cu băieții din Egipt!