12.9 C
Craiova
luni, mai 16, 2022

Meciul la care toți suporterii vor striga într-un glas: „Știința, Știința”!

- Advertisement -

Nu e vorba de o fraternizare a galeriilor, ci de faptul că ambele tabere așa își alintă favoriții.

Sâmbătă, de la ora 11:00, se dispută la Bechet cel mai important joc al rundei din Liga Doljului. E important pentru că ambele combatante au maxim de puncte după primele cinci etape, astfel încât cine bate se desprinde.

Nu rata! Esti la doua click-uri si o distribuire de un weekend gratuit la Ranca

FCU și-a dominat toți adversarii până acum, atât pe teren, cât și în tribune. La fiecare meci au fost prezenți câteva sute bune de suporteri care au încurajat echipa. Fie că s-a jucat acasă, pe Aripile, sau în deplasare, la Cetate și Cârcea până acum.

Tu stabilești care este cel mai bun liceu din Craiova

Mâine, FCU va juca la Bechet, contra formației Știința Danubius. Așadar bechețenii vor striga pentru Știința lor, craiovenii așa își alintă, tradițional, echipa. Rămâne de văzut cine va birui din acest duel.

Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles