Medalii de aur pentru un polițist craiovean și mai mulți karatiști

Claudia Grosu
Foto: Jurnalul Olteniei

Medalii de aur pentru Dolj, după ce un polițist și mai mulți karatiști au făcut spectacol

Weekend plin de emoții și medalii pentru doljeni! La Cupa de Ashihara Karate desfășurată la Brașov, sportivii de la Clubul Sportiv SEN Craiova au urcat de nu mai puțin de 15 ori pe podium. Printre cei care au adus aurul acasă se numără și subcomisarul de poliție Sorin Cepoi, de la IPJ Dolj, care a dovedit că dincolo de uniformă, are și o lovitură de campion, conform Jurnalul Olteniei.

Cei 6 micuți luptători au demonstrat că au inimă mare și curaj din plin

Competiția, desfășurată sub egida New International Ashihara Karate Kaikan, a adunat luptători din toată țara. SEN Craiova a venit cu o echipă puternică, formată din 15 sportivi, copii, juniori și seniori, pregătiți de sensei dr. Daniel Mocioacă și sempai Daniel Petrescu. După două zile intense de concurs, bilanțul a fost unul impresionant: 6 medalii de aur, 2 de argint și 7 de bronz.

Pentru filiala din Cârcea a clubului a fost prima participare la o competiție importantă. Cei 6 micuți luptători au demonstrat că au inimă mare și curaj din plin. Mircea Povatanu a cucerit locul I la kumite și a fost desemnat campion național, în timp ce Eduard Trușcă a luat locul II și titlul de vicecampion. Pe locul III s-au clasat Gabriel Obadă, Ariana Boboc, Rafaela Cojocaru și Rebeca Marinescu, fiecare cu povestea și emoțiile sale, dar toți cu zâmbetul unui vis împlinit.

„Sunt tare mândru de copiii mei”

„Echipa de la Cârcea a avut 6 sportivi de care sunt tare mândru: Mircea Povatanu-locul I kumite (campion național); Eduard Trusca-locul II kumite (vicecampion național); Obadă Gabriel-locul III kumite (omulețul meu cu inimă mare); Ariana Boboc-locul III kumite luptătoarea mea curajoasă); Rafaela Cojocaru-locul III kumite (pentru mine, adevarata campioana); Rebeca Marinescu -locul III kumite (mezina și sufletul grupului).

Mulțumim sensei Daniel Mocioacă pentru toată susținerea. Sunt tare mândru de copiii mei și îmi doresc ca la următoarea competiție să avem mai mulți luptători! Vă iubesc pe toți! Mulțumesc părinților pentru eforturile depuse și pentru susținere!”, a spus sempai Daniel Petrescu.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.