23.3 C
Craiova
duminică, aprilie 28, 2024

Condamnat la inchisoare, gasit mort in casa inainte de incatusare

Este vorba de un medic valcean, in varsta de 67 de ani, care a fost condamnat definitiv, ieri, la 3 ani si 4 luni de inchisoare

Constantin Ploscaru, in varsta de 67 de ani, medic chirurg din Valcea, a fost condamnat la inchisoare pentru tentativa de omor, de Curtea de Apel Pitesti.

Barbatul a fost gasit decedat, miercuri seara, in casa de vacanta din comuna Berislăveşti. Miercuri isi aflase sentinta definitiva, 3 ani si 4 luni de inchisoare pentru tentativa de omor. Medicul Emil Bărbulescu era la acea vreme seful garzii, fiind responsabil de blocul operator. Si-a gasit colegul, pe doctorul Constantin Ploscaru in sala de chirugie, intre cei doi pornind un conflict, care a dus la ranirea medicului Emil Barbulescu. Mai exact, seful garzii i-ar fi reprosat medicului chirurg ca tine sala ocupata cu un caz nu foarte grav, care s-ar fi putut rezolva printr-un tratament.

Dr. Ploscaru a luat un bisturiu cu care l-a tăiat pe coleg în zona claviculară. „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. au avut un conflict spontan în blocul operator – chirurgie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero – laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”, spuneau anchetatorii la scurtă vreme după producerea incidentului.  Victima a fost supusa unei interventii chirurgicale, in timp ce dr. Ploscaru a fost dus la audieri, fiind declansata si o ancheta interna la acea vreme. Initial agresorul a primit o pedepeasa de 5 ani si 6 luni in urma cu doi ani, data de Tribunalul Judetean Arges.

Ulterior, miercuri, 23 ianuarie, s-a pronuntat sentinta definitiva. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti i-au micsorat pedeapsa, doctorul fiind condamnat la 3 ani si 4 luni de inchisoare cu executare. In plus, dreptul de a profesa i-a fost interzis. Nu este prima data cand doctorul valcean isi pierde dreptul de a profesa. In urma cu un deceniu si jumatate, acesta şi-a mai pierdut dreptul de a-si practica meseria pentru şase luni, după ce a decis să transfere un pacient la un alt spital din Craiova, în loc să-i acorde asistenţă medicală de urgenţă. Pacientul si-a pierdut viata la scurt timp după ce a ieşit pe poarta spitalului din Valcea.


Dr. Constantin Ploscaru a solicitat în timpul procesului schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în loviri şi alte violenţe, insa acest lucru a fost imposibil.

 „Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul Ploscaru Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 460 / 02.10.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 402 / 90 / 2016, intimate părţi civile fiind Bărbulescu Emil şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând: reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani şi 4 luni închisoare. Interzice inculpatului şi dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. (…) Definitivă.” , conform sentintei definitive.

Miercuri seara, dupa aflarea sentintei, chirurgul a plecat din Ramnicu Valcea spre casa de vacanta din comuna Berislăveşti, unde urma sa-i astepte pe politisti. A fost gasit mort de fiul sau si un prieten, care venisera sa-i fie alaturi. Medicii au incercat sa-l salveze, insa n-au reusit. Acestia au constat decesul. Potrivit oamenilor legii, medicul Constantin Ploscaru a suferit un infarct.

Citeste si Exclusiv, nunta anului! Ştim locul, data şi invitații de varf!

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles