fbpx
25.3 C
Craiova
vineri, iulie 23, 2021

Mesajul impresarului: „Apoi vom discuta cu Craiova!”

Danilo Caravello îi caută deja echipă lui Pigliacelli după ce Rotaru l-a transferat pe David Lazar.

- Advertisement -

Aducerea lui David Lazar în Bănie a fost semnalul de alarmă pentru agentul lui Pigliacelli. Danilo Caravello susține, într-un interviu acordat astăzi celor de la Tuttumercatoweb.com, că jucătorul pe care-l impresariază și-a făcut deja o carte de vizită impresionantă, devenind „un portar de calibru”. “Mirko este în România de trei ani și a fost desemnat cel mai bun portar din România, la fel ca acum trei ani. Vorbim despre un portar de calibru internațional. Are peste 100 de meciuri în prima ligă și a stabilit un record. Este portarul străin cu cele mai multe meciuri consecutive. Are experiență și mă aștept să primească oferte și să existe interes. Apoi vom discuta cu Craiova”, a spus Danilo Caravello.

De altfel, și jucătorul s-a arătat profund iritat de mișcarea de pe piața transferurilor făcută de Rotaru. După ultimul meci din campionat, Pigliacelli declara: “Eu am contract aici, am înţeles că a semnat deja un portar (n.r. David Lazar). Deja a semnat, asta e, n-am ce să fac, nu e decizia mea. Nu mi-am dorit să plec niciodată, dar dacă vine un alt portar… dacă aşa e, dacă nu e aşa, vorbim degeaba. Dacă e luat, poate cineva nu mai are încredere în mine, dar eu am mare încredere în Craiova, nu mi-am dorit niciodată să plec”.

Pigliacelli intră în ultimul an de contract cu U Craiova

Italianul a fost inclus de analiștii de la LPF în echipa sezonului 2020/21. „Integralist, este singurul jucător din istoria Ligii 1 care a strâns 3.600 de minute pe durata unui sezon. Și-a trecut în cont 21 de meciuri fără gol încasat”, a fost justificarea acestora.

Pigliacelli va intra în această vară în ultimul an de contract cu echipa lui Mihai Rotaru. Va fi ultima ocazie pentru patronul juveților să obține o sumă de transfer pentru jucător, ocazie pe care acesta nu ar rata-o. Un exemplu elocvent este vânzarea lui Acka pentru 80.000 de euro în Israel. Și ivorianul intrase în ultimul an cu Craiova.

Oficial! Un mijlocaș de buzunar și un fundaș anonim, primele mutări de la FCU Craiova!

Rotaru a vândut jucătorul adus în România de Adrian Mititelu!

Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

10 antrenori români liberi de contract. Cine aduce titlul în Bănie!

Pe cine vrei antrenor la CS Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a reușit, până la urmă, să îl dea afară pe Ouzounidis. Patronul alb-albaștrilor nu a...

Ouzounidis, demis de la CS Universitatea Craiova!

Mihai Rotaru a ascultat de suporteri și l-a dat afară pe antrenorul grec! Cine va conduce echipa împotriva FCSB!

Cicâldău, la Galatasaray! Presa din Turcia confirmă transferul!

Craiova nu convinge sportiv, dar face bani în mercato! Declarația patronului Mihai Rotaru cu privire la vânzarea lui Alexandru Cicâldău!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

10 antrenori români liberi de contract. Cine aduce titlul în Bănie!

Pe cine vrei antrenor la CS Universitatea Craiova? Mihai Rotaru a reușit, până la urmă, să îl dea afară pe Ouzounidis. Patronul alb-albaștrilor nu a...

Ouzounidis, demis de la CS Universitatea Craiova!

Mihai Rotaru a ascultat de suporteri și l-a dat afară pe antrenorul grec! Cine va conduce echipa împotriva FCSB!

Cicâldău, la Galatasaray! Presa din Turcia confirmă transferul!

Craiova nu convinge sportiv, dar face bani în mercato! Declarația patronului Mihai Rotaru cu privire la vânzarea lui Alexandru Cicâldău!

DEMISIA!

S-a stabilit. Ouzounidis nu mai are ce căuta în Bănie! „DEMISIA” este singurul mesaj pe care ultrașii ce susțin CS Universitatea Craiova l-au postat pe...

Notele alb-albaștrilor după Laci – CS Universitatea Craiova 1-0!

Cine a dezamăgit cel mai mult în partida din Albania și unde se putea face diferența! Craiovenii visează la titlu în Liga 1, dar jocul...