Meza Colli: „Nu simt presiunea. Îmi știu calitățile”

Noul fotbalist din Bănie, Meza Colli, a fost prezentat oficial de alb-albaștrii! Paraguayanul a vorbit despre cum l-au primit colegii, despre dubla cu Leipzig, dar și despre calitățile pe care le are!

Colli, noua extremă dreapta a Universității, va purta tricoul cu numărul 7. Considerat înlocuitorul perfect pentru Gustavo, paraguayanul a semnat un contract valabil pe 3 ani cu alb-albaștrii. Comparația cu Mitriță  a ridicat deja așteptările fanilor Craiovei care abia mai au răbdare până la debutul fotbalistului.

Sunt foarte fericit pentru că mă aflu aici. O să dau totul pentru echipă. I-am cunoscut pe toți colegii si pe antrenori. Avem o relație bună și sper să mă adaptez cât mai repede. Sunt fericit. Nu simt presiunea. Trebuie doar să mă antrenez și să fac ce trebuie făcut. Îl cunosc bine pe Scarlatache cu care am jucat, iar el mi-a vorbit foarte frumos despre Craiova. Chiar si Adrian Mutu mi-a spus că este o echipă foarte bună. Fiecare jucător are calitățile lui. Eu mi le cunosc pe ale mele. Sper sa fiu 100% cat mai repede. Mă încred în calitățile mele. Este o noua provocare pentru mine. Îmi pare rău pentru că nu pot sa joc la Leipzig, dar regulile trebuie respectate. Craiova poate trece de Leipzig. Va fi foarte dificil, dar este posibil. Am văzut calitățile colegilor mei. Îmi doresc să joc finala Europa League cu Craiova, de ce nu?  Încă nu am gustat bucătăria oltenească, dar după meciul din Germania o să am timp. Am trei ani de contract aici. Eu joc mijlocaș ofensiv. Nu pot să zic prea multe despre mine, dar o să zică ceilalți”, a spus Colli.

Cu dublă cetățenie, paraguayană și italiană, Meza Colli a mai evoluat la formații de precum FC Cesena și Deportivo Alaves. Fotbalistul a jucat în 73 de partide din prima ligă a Azerbaijanului dar și în două meciuri din Serie A. În dubla din primul tur preliminar al acestui sezon de Europa League, Colli a marcat două goluri și a dat o pasă decisivă pentru fosta sa formație, FK Keshla.

Sursă foto: ucv1948.ro

Citește și: Întăriri la echipa secundă! Bon poate ataca promovarea în Liga 2!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *