Patimile mieilor urcați de olteni în autobuze!

Cu mielul la plimbare prin oraș! Un oltean și-a luat probabila masă de Paște, în viu, l-a legat și l-a întins într-un autobuz!

Nimic nu pare să-i facă pe unii oameni să-și facă rost de puțină rușine. Poate cineva reușește să înțeleagă acele cărucioare imense pe care le cară câțiva după ei dintr-un capăt al orașului în celălalt. Poate alții îi înțeleg pe cei ce umblă cu tuciul de fasole după ei. Totuși, cu mielul în autobuz nu prea s-au mai arătat. De data asta nu mai este vorba de miros, de zgomot, de spațiu. Acum este vorba de cultură sau de lipsa ei. Avem pretenția ca atunci când urcăm într-un mijloc de transport în comun să găsim curățenie, dar orice s-ar face sau am face, când plecăm cu mielul la drum, mai greu.

Cum i-a achitat banca datoria de aproape 45.000 de euro

Pe Grupul de Facebook Control Rat Craiova, un membru a postat o fotografie cu mielul legat și ațintit pe podeaua autobuzului. În imagine se pot observa picioarele celorlalți călători. Oare ce crede un copil când vede așa ceva? Dar un om mare? Comentăm împreună pe Facebook!

Supermarketul Lidl va fi închis în toată țara

Sursă foto: Grupul de Facebook Control Rat Craiova

În 3 minute poți să citești și: A umplut autobuzul cu miros de dragoste!

 Ecaterina Andronescu: „Maxim 25 de elevi într-o clasă!

Lumânări din Salonic la Biblioteca Județeană

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *