Mihai Căpățînă părăsește Universitatea Craiova

Claudia Grosu
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Clubul din Bănie a anunțat rezilierea contractului cu Mihai Căpățînă

Mihai Căpățînă părăsește Oltenia. Universitatea Craiova s-a despărțit oficial de mijlocașul Mihai Căpățînă (29 de ani), care a ales o nouă provocare și a semnat cu Ordabasy, echipă din prima ligă a Kazahstanului. Ajuns la Craiova în 2020, Căpățînă a bifat 145 de partide în tricoul alb-albastru. Reușind să înscrie 4 goluri și să ofere 3 pase decisive, conform Hotnews.

A evoluat și pentru Sporting Pitești, FC Olt Slatina și FC Voluntari

În urma unei înțelegeri amiabile, clubul din Bănie a anunțat rezilierea contractului cu mijlocașul: „Universitatea Craiova și Mihai Căpățînă au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi mulțumim pentru tot ceea ce a realizat în alb-albastrul Științei și îi dorim mult succes în noua sa aventură”, a anunțat gruparea din Bănie.

Noua echipă a lui Căpățînă, Ordabasy, ocupă în prezent locul 7 în prima ligă din Kazahstan, cu 19 puncte strânse în 13 meciuri. Și se pregătește să o întâlnească pe Torpedo Kutaisi (Georgia) în turul 1 preliminar din Conference League. De-a lungul carierei, Mihai Căpățînă a evoluat și pentru Sporting Pitești, FC Olt Slatina și FC Voluntari.

Transferurile Universității Craiova în această vară:

Au venit: Mihnea Rădulescu, David Matei, Alexandru Crețu, Samuel Teles, Tudor Băluță
Au plecat: Mihai Căpățînă, Takuto Oshima, Gjoko Zajkov, Jovo Lukic, David Lazar, Alisson Safira, Ștefan Bană.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.