Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea, iar Mihai Rotaru știe de are de făcut dacă antrenorul demisionează!
Mirel Rădoi a spus foarte clar că pleacă de la Universitatea Craiova, dacă nu câștigă titlul acum sau în sezonul viitor. Antrenorul nu vrea să mai stea în presiunea din Bănie și să le provoace supărări fanilor olteni. Astfel, se va da la o parte dacă nu îndeplinește obiectivul.
Mihai Rotaru a reacționat imediat și a spus că știe ce e de făcut dacă antrenorul pleacă. Patronul alb-albaștrilor spune că îl va aduce pe acesta înapoi și că e obligat să facă tot ce e nevoie pentru câștigarea titlului.
Mihai Rotaru a anunțat de face dacă Mirel Rădoi pleacă de la Universitatea Craiova
„Pleacă și îl luăm înapoi! Luăm titlul atuncea. Este obligația noastră să asigurăm tot ceea ce este nevoie pentru a câștiga titlul. El a spus dacă nu îl câștigă anul ăsta sau la anul. Poate le ia pe amândouă și atunci facem exponențială durata contractului. El știe și își dorește foarte, foarte mult.
Practic și-a ridicat ștacheta în primul rând pentru el, ceea ce este de apreciat, dar Mirel n-a fost niciodat la alibi. Își dorește, vrea să ofere așa ceva Băniei, un titlu după zeci de ani. Este o declarație în contextul meciului cu FCSB și în contextul angajamentului său că a venit aici ca să câștige campionatul. Asta este important. De ce la anul și nu anul ăsta?”, a declarat Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Oltenii încă au șanse!
Oltenii încă au șanse și în acest sezon. Mirel Rădoi îl poate impresiona pe Mihai Rotaru și să îi aducă titlul, după mai bine de un deceniu de așteptare. Omul de afaceri a mai fost extrem de aproape, în pandemie, când Cristiano Bergodi antrena echipa, care a pierdut în trofeul în ultima etapă, cu CFR Cluj.
