Universitatea Cluj și foștii alb-albaștri au remizat cu FCSB, în timp ce Mihai Rotaru își pregătește plecarea de la Craiova!
Universitatea Cluj, formație la care Mihai Rotaru a trimis mai mulți fotbaliști, a scos un rezultat de egalitate cu FCSB. Partida s-a terminat cu scorul de 2-2, după ce Nistor și Mitrea au înscris pentru ardeleni. Craiova a renunțat la mai mulți fotbaliști, în ultima vreme. Majoritatea au ajuns la Cluj, sub comanda lui Sabău.
Dan Nistor, Bogdan Mitrea, Bogdan Vătăjelu sau George Cîmpanu sunt acum la cealaltă Universitate din Liga 1. Pe lângă aceștia alți doi foști jucători de la Craiova au ajuns în formația clujeană. Este vorba despre Dimitrov și Ovidiu Bic.
Mihai Rotaru a făcut echipă la Universitatea, dar la cea din Cluj! Sabău e mulțumit!
„Am pregătit foarte bine jocul. Am avut curaj să jucăm, chiar dacă în unele momente nu am reușit să jucăm mingea, să pasăm, să întoarcem jocul. La ce nivel suntem acum, ținând cont că anumiți jucători.. Mi-e greu să mă concentrez. (n.red. este nemulțumit din cauza zgomotului) Vreau să îmi felicit jucătorii pentru că au avut curaj să joace, o echipă în formă, cu jucători valoroși.
Ca echipă, au început să arate destul de bine. Noi avem jucători cu multă experiență, dar mulți nu au o pregătire foarte bună. Pentru ce putem noi acum, nu am decât să îi felicit. Nu am venit aici să ne apărăm, să stăm pe două linii. A fost un meci frumos, spectaculos și un scor echitabil, chiar dacă jucătorii mei erau nemulțumiți, au simțit că pot câștiga. În momentul în care ai încredere, valoare individuală, e normal să nu îți fie teamă. Contează să ai jucători de calitate.
Eu mă bucur să pot lucra cu un astfel de grup. Gorcea este un portar care a progresat foarte mult, mai sunt și astfel de momente, nu pot să spun că a greșit decisiv. E un portar talentat, am încredere în continuare în el. Ce să mai zic de Nistor, Chipciu, Bic, Lucas, Mitrea, Vătăjelu. Nu vreau să uit pe cineva, nu aș vrea să se supere. Sunt mulțumit de ce am la dispoziție. Când e pregătit, Dan face diferența, e și un lider, este un liant între echipă și staff-ul tehnic, la fel și Alex. Sunt niște oameni care se pregătesc foarte mult, se identifică cu această echipă. Mă încântă cum se comportă la antrenament, în viața de zi cu zi, dar și la fiecare meci”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului.
Mihai Rotaru își pregătește plecarea de la Craiova
În timp ce trimitea jucători la U Cluj, Mihai Rotaru își pregătea plecarea de la Craiova. Omul de afaceri nu vrea să mai investească prea mult în fotbalul din Bănie. Momentan așteaptă să vadă dacă alb-albaștrii vor avea șanse la titlu, pentru acest sezon. Dacă în iarnă va fi pe un loc bun, finanțatorul Universității va mai face câteva transferuri, în speranța că ar putea fi campion înainte de retragere. În vara viitoare, Rotaru și-ar dori ca altcineva să preia echipa.
- Cârțu, despre plecarea lui Marcel Popescu: „A fost o discuție între el și domnul Rotaru”
- Nicușor Bancu, despre plecarea de la Universitatea Craiova: „Sunt nouă ani de când am venit”
- Dezvăluiri legate de plecarea lui Rădoi de la Craiova: „La acel meci s-a creat o ruptură în cadrul echipei”
- Gardoș l-a înțepat și el pe Mangia: „Îmi doream să plece”