Mihai Rotaru a vorbit despre posibilitatea ca FRF să îl numească pe Costel Gâlcă selecționer!

Catalin Anghel

Costel Gâlcă poate pleca de la Universitatea Craiova mai repede decât își doreau Mihai Rotaru și oltenii, dar pentru a fi selecționer!

Mihai Rotaru consideră că Gică Hagi trebuie să fie următorul selecționer al României. Edi Iordănescu a plecat, iar oltenii nu sunt tocmai supărați, pentru că antrenorul a lăsat acasă mulți fotbaliști de la Craiova, când a început EURO. Patronul alb-albaștrilor crede că „Regele” trebuie chemat pe banca tricolorilor chiar dacă ar rămâne patron sau antrenor la Farul.

Mihai Rotaru a vorbit despre posibilitatea ca FRF să îl numească pe Costel Gâlcă selecționer!

Pe lângă subiectul legat de numirea lui Gică Hagi, Mihai Rotaru a vorbit despre posibilitatea ca FRF să îl numească pe Costel Gâlcă selecționer. Finanțatorul trupei din Bănie nu crede că un astfel de scenariu poate fi real: „Gică Hagi iubește România și va face tot posibilul ca România să ajungă mai departe. Pe cine credeți că ar aduce Gică Hagi?

Gică Hagi este o opțiune foarte bună, la fel ca Mutu, ca Rădoi, ca Răzvan Lucescu, ca Mircea Lucescu, ca Boloni. Cred că Hagi nu va defavoriza niciodată echipa națională pentru echipa de club. El nu face rabat, nu cred că vor fi interferențe. În momentul acesta nu cred că Costel Gâlcă e o opțiune pentru FRF”, a declarat Mihai Rotaru la DigiSport.

FRF nu plătește clauze

Mihai Rotaru știe pe ce se bazează când spune că FRF nu îl va aduce selecționer pe Costel Gâlcă. Antrenorul Craiovei are un contract beton, cerut chiar de el. Totodată, FRF a anunțat că nu vrea să plătească nici măcar un leu pentru clauze de reziliere. Șefii fotbalului românesc sunt de părere că nu ar fi corect ca Federația să alimenteze cu sute de mii de euro un club.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.