Mihai Rotaru pregătește o nouă mutare, dar a anunțat și o posibilă plecare a unui jucător!
Universitatea Craiova face 3 transferuri de urgență: „Vrem să îi avem cât mai repede”
Perioada de transferuri din SuperLigă este aproape încheiată, însă Mihai Rotaru vrea să mai dea o nouă lovitură. Patronul Universității Craiova vrea să se asigure că îi pune pe masă lui Mirel Rădoi, tot ce este mai bun, pentru a face performanță în actuala stagiune.
Mihai Rotaru, anunț important despre campania de transferuri. Patronul oltenilor pregătește o nouă mutare!
Mihai Rotaru a anunțat că perioada de transferuri nu este încheiată și mai sunt șanse să aducă jucători. Patronul mărturisește că echipa este în discuții și vor vedea dacă se pot finaliza. Rotaru a mai spus că poate pleca și un jucător și i-a asigurat pe suporteri că acela nu este Alex Mitriță
„Campania de transferuri nu este încheiată, mai pot veni jucători. Asta nu este o promisiune că vor veni. Suntem în discuţii şi vedem dacă se vor finaliza. Ar putea să plece şi un jucător. Nu este vorba de Mitriţă. El este special şi la talentul lui va face foarte multe pentru Universitatea Craiova”, a declarat Mihai Rotaru pentru Fanatik
Mihai Rotaru despre plecarea lui Screciu
Universitatea Craiova nu ia în calcul plecarea lui Vladimir Screciu. Mihai Rotaru spune că fotbalistul trebuie să-și recupereze postul de titular la echipa națională, pierdut după accidentarea din sezonul trecut.
„Nu luăm în calcul nici să-l dăm pe Screciu. El trebuie să îşi recupereze postul de titular la echipa naţională. Contează şi pentru jucător în ce moment pleacă. Nu e neapărat importantă suma de transfer, cât şi el să înţeleagă poziţia de pe care pleacă, dacă e titular la echipa naţională”, a mai declarat patronul Universității Craiova, pentru sursa anterior citată.
