Craiova are o singură șansă să îl păstreze pe Alex Mitriță, iar Mihai Rotaru le cere suporterilor să-l convingă pe mijlocaș să nu părăsească formația din Bănie!
Alex Mitriță pleacă de la Universitatea Craiova, după meciul de baraj cu U Cluj. Anunțul a fost făcut chiar de Mihai Rotaru. Patronul alb-albaștrilor știe că nu are suficienți bani pentru a concura cu ofertele venite deja pentru mijlocaș. Totuși, el mizează pe faptul că suporterii l-ar putea face pe jucător să se răzgândească și să mai rămână măcar un sezon.
Mihai Rotaru anunță plecarea lui Alex Mitriță de la Craiova
„Există o probabilitate să plece. Acest meci de duminică ar putea să fie ultimul pentru el, cel puțin în această perioadă. Poate peste 2-3 ani se întoarce. Cred că publicul l-ar putea face să se răzgândească. El a renunțat la bani și a revenit în Bănie pentru suporteri.
Are acest sentiment de apartenență. În Craiova sunt copii care dorm cu poza lui Mitriță sub pernă. Mitriță e exponentul Universității Craiova. Statistic, e jucătorul cel mai performant din SuperLigă”, a spus Mihai Rotaru, la emisiunea Fotbal Club.
Alex Mitriță e dezamăgit
Alex Mitriță a rămas cu un gust amar după ce a fost lăsat acasă de Edi Iordănescu. Mijlocașul a reușit 16 goluri și 14 assist-uri în 39 de meciuri la Universitatea Craiova, în acest sezon. Totuși, aceste cifre nu l-au impresionat pe selecționer.
