Universitatea Craiova transferă de la FK Sarajevo, echipa pe care alb-albaștrii au eliminat-o din Conference League!
Mihai Rotaru a anunțat faptul că vrea să mai transfere câțiva jucători la Universitatea Craiova. Patronul alb-albaștrilor e mulțumit de strategia lui Mirel Rădoi. După ce a adus 13 fotbaliști noi în Bănie, la cererea antrenorului, finanțatorul clubului e convins că tehnicianul știe ce face și e gata să îi îndeplinească toate dorințele.
Șefii clubului craiovean au discutat deja cu reprezentanții celor de la FK Sarajevo. Câțiva jucători de acolo le-au atras atenția oltenilor și se pot purta negocieri, până în toamnă. Mutările făcute de Mirel Rădoi s-au dovedit a fi inspirate, nu doar prin prisma rezultatelor din cele 6 meciuri jucate până acum. Și jocul Universității Craiova a arătat destul de bine.
Mihai Rotaru continuă transferurile la Universitatea Craiova
„(n.r. – E închisă campania de transferuri?) Nu. Vrem să mai aducem cel puțin încă un jucător. Campania nu s-a încheiat și vor mai fi mișcări. Am întrebat despre mai mulți jucători de la FK Sarajevo, dar nu vă spun ce mi-au răspuns. Eu nu m-am cunoscut cu conducătorii de acolo, dar colegii mei au avut două dineuri cu ei. S-au creat conexiunile necesare.
Am făcut-o pentru că așa e bine, nu neapărat pentru un interes. Nu știu câte bilete s-au vândut pentru meciul cu Spartak Trnava, dar, cu siguranță, vor fi mai mulți suporteri decât la meciul cu Sarajevo. Fără suporteri nu suntem favoriți. Va fi un meci de care pe care. Nu plecăm ca favoriți în cupele europene, dar dacă vom avea un „Ion Oblemenco” plin, atunci da, suntem favoriți. Scopul nostru este să ne calificăm în grupe”, a spus patronul Universității Craiova la Prima Sport.
- La ce echipă pleacă Mirel Rădoi dacă Universitatea Craiova nu o elimină pe FK Sarajevo!
- Transferuri de 3.6 milioane de euro, înainte de FK Sarajevo – Universitatea Craiova!
- Mirel Rădoi, despre plecarea de la Universitatea Craiova: „Ofertă din Qatar de 1,2 milioane de dolari”
- Nicușor Bancu, discurs de căpitan înainte de FC Sarajevo – Universitatea Craiova
