Mihai Rotaru i-a îndeplinit prima dorință lui Constantin Gâlcă, în 2025: „Asta am cerut”

Catalin Anghel
foto: Facebook/UCVOficial

Constantin Gâlcă l-a convins pe Mihai Rotaru, iar Universitatea Craiova a făcut prima mișcare pentru titlu, în debutul noului an!

Mihai Rotaru nu a fost mereu mulțumit de parcursul echipei, în acest sezon. Totuși, Constantin Gâlcă a redresat situația, în ultima perioadă, și are parte de încrederea conducerii, în continuare. Astfel, patronul clubului continuă să îi respecte deciziile tehnicianului și încearcă să îi facă toate poftele, pentru a fi sigur că antrenorul nu are scuze, dacă ratează obiectivul.

Mihai Rotaru i-a îndeplinit prima dorință lui Constantin Gâlcă!

Mihai Rotaru i-a îndeplinit prima dorință lui Constantin Gâlcă, pentru anul 2025. Mai exact, antrenorul spune că a cerut ca Universitatea Craiova să rămână în țară pentru cantonamentul de iarnă. Zis și făcut. Mihai Rotaru a aranjat totul, iar oltenii se vor pregăti pe plan intern, în următoarea săptămână, sperând la o victorie în meciul cu Dinamo.

„Eu am optat pentru a face cantonamentul de iarnă la Craiova. Am spus că dacă vremea e bună să nu mai pierdem timpul să ne deplasăm. Deocamdată avem programat un amical, cu Oţelul Galaţi, vedem dacă îl putem face şi pe al doilea”, a spus Constantin Gâlcă.

Primul amical cu Oțelul!

Universitatea Craiova să pregătește cu Oțelul. Oltenii încă nu știu pe ce stadion vor disputa acest meci amical, dar sunt șanse mari ca partida să se joace în apropiere de Capitală. Rămâne de văzut dacă Mihai Rotaru reușește să le mai facă rost alb-albaștrilor de o altă adversară, înainte de reluarea campionatului. Cel mai probabil, oltenii vor opta pentru un amical cu Slatina sau Filiași, pe plan local.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.