Mihai Rotaru i-a răspuns lui Dan Petrescu!

Catalin Anghel
© FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES

Dan Petrescu nu a scăpat ușor după ce i-a acuzat pe oltenii lui Mihai Rotaru că ar fi avantajați de un anumit arbitru, în meciurile cu CFR Cluj!

Mihai Rotaru nu l-a iertat pe Dan Petrescu, după declarațiile făcute la finalul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova. Antrenorul ardelenilor a răbufnit la adresa arbitrajului, dar fără să aibă motive solide. El a lăsat impresia că formația lui a fost dezavantajată de faptul că Marcel Bîrsan a luat deciziile care se impuneau. Patronul trupei din Bănie i-a dat un răspuns logic, fără a mai lăsat loc interpretărilor.

Mihai Rotaru i-a răspuns lui Dan Petrescu!

„Am văzut acum o statistică… În ultimele 28 de meciuri Universitatea Craiova – CFR Cluj doar trei au fost arbitrate de Bîrsan, dintre care două au fost victorii CFR. Eu cred că asta spune tot și că o ducem în derizoriu. Adică doar de dragul de a pune presiune și de a face scandal inventezi lucruri. Pentru că asta e clar o invenție! Din moment ce din 28 de meciuri ai trei cu Bîrsan și două sunt victorii CFR închidem șandramaua.

Avem un fotbal normal, dar cred că a exagerat și cred că putea fi eliminat în acel moment. Și ar fi trebuit eliminat, fără discuție. Dar nu cunosc contextul, nu știu ceea ce s-a întâmplat, așa că nu pot să-mi dau cu părerea. Arbitrajul lui Bîrsan a fost unul bun, dar cred totuși că din cabina VAR s-a făcut o greșeală la golul anulat lui Crețu, nu era o fază pe care să o întoarcă. Protocolul VAR spune că întorci faza când e dincolo de orice dubiu”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.

Dan Petrescu a încercat să-și scuze eșecul

CFR Cluj nu mai este acea echipă puternică pe care Dan Petrescu o antrena cu ani în urmă. Craiova lui Mihai Rotaru a câștigat confruntarea directă, iar antrenorul ardelenilor nu a suportat faptul că trupa din Gruia a jucat în 10. Tactica nu a mai putut fi aplicată la capacitate maximă și este normal să te simți supărat. Dar acest lucru nu te ajută să argumentezi o nedreptate, pe care nu prea a văzut-o nimeni.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.