fbpx

Măsurile lui Rotaru pe vreme de pandemie: „Jucătorilor le-am oferit două opțiuni!”

Patronul Craiovei nu a umblat la contractele fotbaliștilor, dar a luat două decizii majore pentru depășirea crizei financiare ce se prefigurează.

Dacă o parte dintre cluburile din Liga 1 și-au băgat angajații în șomaj tehnic, Mihai Rotaru a găsit o altă soluție pentru depășirea crizei generată de virusul chinez. Finanțatorul grupării oltene le-a pus pe masă două variante lui Bancu și compania: „Jucătorilor le-am oferit două opțiuni, care nu presupun să piardă bani. Au fost două scenarii din care jucătorii le-au putut alege. Unul presupune ca nu de acum, ci în lunile mai, iunie, iulie, august să primească 50% din salarii și să recupereze în aprilie, alții au ales să nu primească banii în lunile iunie și noiembrie, iar în aprilie să fie recuperați banii. Dacă sunt jucători care au 500-2000 euro, acolo nu umblăm la salarii”, a spus Rotaru intr-un dialog cu Horia Ivanovici. Practic, conducătorul oltenilor a salvat două luni de salarii, pe care le va onora în aprilie, anul următor.

Cea de-a doua măsură are în vedere micșorarea schemei de personal: „Nu am micșorat contracte. Avem în plan să restructurăm câteva posturi, dar nu e vorba de jucători. Avem în plan să restructurăm 5, 6, 7 persoane”.

Patronul a anunțat că staff-ul administrativ a încheiat și procedura de licențiere pentru stagiunea următoare: „Craiova stă în izolare și în același timp Craiova lucrează la strategii, planul A, planul B, planul C. Jucătorii sunt acasă, în vreme ce colegii mei din staff-ul administrativ lucrează la partea economică și partea de licențiere. Am terminat cu tot ceea ce înseamnă munca din spatele licențelor”.

În tot acest timp, Mateiu și ceilalți alb-albaștri se pregătesc individual, fiind monitorizați prin skype: „Toți jucătorii sunt acasă, noi am fost primii care am trimis străinii acasă, de pe 14 martie. Fiecare jucător are un program, ei sunt monitorizați în acest moment. Săptămâna trecută au avut trei zile de programe individuale, de acasă, iar de săptămâna viitoare vor fi monitorizați pe skype, să fim siguri că nu sar coarda. Cine nu-și face programul, nu trimite video, i-am anunțat: nu-și primește nici un salariu. E în șomaj tehnic și la revedere. Dar ai noștri sunt băieți cuminți”.

În 3 minute poți să citești și: Au început fotbalul în crampoane și au performat la butoane

U Craiova – Peluza Nord, 5-3 pentru Spitalul Victor Babeș!

 Avem cifrele: Uite cât ne costă distracția lui Rotaru pe arena Craiovei! (foto)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Summary
Măsurile lui Rotaru pe vreme de pandemie: „Jucătorilor le-am oferit două opțiuni!”
Article Name
Măsurile lui Rotaru pe vreme de pandemie: „Jucătorilor le-am oferit două opțiuni!”
Description
Patronul Craiovei nu a umblat la contractele fotbaliștilor, dar a luat două decizii majore pentru depășirea crizei financiare ce se prefigurează.
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Cosmin Cojocareanu

Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0