Gigi Becali l-a convins să plece din Bănie și să joace alături de Man și Coman! Meme Stoica îi dă dreptate lui Victor Pițurcă!
FCSB a reușită să învingă Academica Clinceni, cu greu, prin două goluri marcate de Man și Miruțan în ultimele minute ale partidei. Chair dacă alții au fost cei ce au adus victoria, Mihai Stoica a remarcat un jucător pe care Gigi Becali l-a adus la Craiova. Este vorba despre Octavian Popescu, tânărul mijlocaș crescut în academia lui Rotaru.
„A fost un gol de autor al lui Man și o fază spectaculoasă reușită de Moruțan. Octavian Popescu a fost excepțional. Vineri a jucat la echipa a doua tot meciul, acum a făcut diferența în multe momente. Man și Moruțan sunt deja certitudini. Ambele goluri au venit după ce Man și-a schimbat poziția. A trecut atacant central, din extremă dreaptă. El arată că are resurse să joace oriunde”, a declarat Mihai Stoica, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
La ultimul meci jucat de Craiova, Bergodi a avut probleme în a găsi cel de-al doilea fotbalist U21 care să facă față în Liga 1, după ce Mihăilă a fost vândut, iar Vlădoiu a fost infectat cu COVID-19. Baiaram a fost piesa de bază care să acopere regula, iar tânărul Olteanu a fost cel sacrificat în primele minute de antrenorul italian. Vlad Screciu pare că nu intre în vederile tehnicianului, care nu a vrut să riște cu el la mijlocul terenului.
În februarie, Octavian Popescu a semnat cu FCSB, liber de contract, de la U Craiova. Gigi Becali a fost ajutat de vărul său, Giovanni Becali, şi de Victor Piţurcă să-l transfere pe Popescu, conform Fanatik: „Am văzut ce a apărut că mă vrea FCSB, dar nu pot să vorbesc de acest subiect. Este adevărat că am semnat recent cu firma domnului Giovani Becali, dar eu acum sunt sub contract cu U Craiova”, spunea atunci fotbalistul.
Tânărul mijlocaș a fost și în atenția lui Victor Pițurcă, antrenorul ce, potrivit gsp.ro, l-ar fi propus pe Popescu la FCSB: „Acum am mai cooptat la echipa mare doi jucători. mi-a plăcut foarte mult cum au evoluat la echipa a doua. Și aici o să fie o concurență. Îmi doresc ca echipa pe care o conduc să fie jucători care își câștigă postul de titular prin valoarea lor, prin ceea ce fac la antrenamente. Asta se întâmplă în acest moment. Danciu și Popescu sunt mai mari decât Baiaram. Ei au împlinit 17 ani. Acești copii sunt foarte talentați, foarte buni. Puteau chiar să se impună să joace, dacă veneau mai devreme la echipă”, declara Victor Pițurcă în luna noiembrie 2019, când încă era antrenorul Craiovei.
VIDEO: Mitriță, luat la palme de colegi la primul antrenament în Arabia!
Susținătorul FCU Craiova, neinteresant pentru Cârțu: „Suntem sătui de comentariile lui”
FOTO: Faza clară din care Craiova a primit penalty!