Mihai Stoica, verdict dur: „Nu suntem bine!”. România, aproape out din drumul spre Mondial

Claudia Grosu

România este aproape out din drumul spre Mondial. Mihai Stoica, avertizează

Naționala României pare condamnată să rateze din nou un turneu final de Campionat Mondial. Deși „tricolorii” au prins o grupă accesibilă, campania de calificare e una de coșmar. După 5 etape, echipa lui Mircea Lucescu e pe locul 3, cu doar 7 puncte, la cinci în spatele Bosniei și Austriei. Practic, șansele de a prinde primele două locuri sunt minime.

„Sunt mai degrabă anonimi acolo”

Mihai Stoica, managerul de la FCSB, a pus degetul pe rană și a explicat ce lipsește fotbalului românesc, și anume jucătorii de top.

„Ne uităm la vecinii din Ungaria. Ei au fotbaliști de clasă, precum Szoboszlai sau Kerkez, care joacă în Bundesliga. Noi îl avem pe Drăgușin și pe Rațiu. Mai e și Man, care abia a prins o echipă de Champions League. În rest, avem câțiva prin Serie A, dar sunt mai degrabă anonimi acolo. Sava, de exemplu, apără titular la Udinese și câștigă meciuri, dar la națională abia e luat în calcul. Nu suntem bine”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport 1.

În prezent, cel mai valoros fotbalist al României este Radu Drăgușin, stoperul lui Tottenham, cotat la 25 de milioane de euro. Urmează Andrei Rațiu (12 milioane de euro) și Dennis Man (10 milioane de euro).

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.