8.3 C
Craiova
duminică, decembrie 3, 2023

Mihai Stoichiță vrea să se laude cu o calificare la EURO: „Sper să nu fie nevoie de planul B”

Edi Iordănescu și Mihai Stoichiță au fost cei mai criticați oameni din anturajul naționalei. Ei vor să le dea replica tuturor, în această seară!

Mihai Stoichiță este sigur că naționala României va obține calificarea la EURO, în această seară. Acesta nu crede că israelienii îi vor învinge pe tricolori, pentru a fi nevoie de planul B. Adică de o victorie cu Elveția. Elevii lui Edi Iordănescu au nevoie de un singur punct pentru a ajuns la turneul final din 2024.

Mihai Stoichiță vrea să se laude cu o calificare la EURO

„În ultima vreme băieții au jucat bine, asta e cel important. Întâlnim o echipă foarte bună, dar nu cred că vom pierde meciul. (n.r. Tricolorii sunt foarte motivați să câștige) Dacă ei spun acest lucru înseamnă că este foarte bine. Ei și-au câștigat această încredere, o echipă care nu a pierdut de foarte mult timp. Știu că meciul cu Israel nu a fost unul reușit, dar am ieșit neînvinși. Mâine sigur vom juca mai bine și vom ieși tot neînvinși. Eu sper să câștigăm meciul. 

Cheia e la ei, la jucători. E o îmbinare, cheia e mijlocul, cheia e atacul, cheia e apărarea. Am ajuns aici datorită meciurilor de dinainte. Planul B nu cred că poți să-l gândești altfel decât să o bați pe Elveția, nu poți să gândești altfel. Sper să nu fie nevoie de planul B”, a declarat Mihai Stoichiță, despre naționala antrenată de Edi Iordănescu, la Fotbal Club. 

Edi Iordănescu și Mihai Stoichiță, cei mai criticați oameni din anturajul naționalei, dar acum au și planul B

În ultimii doi ani, Edi Iordănescu și Mihai Stoichiță au fost cei mai criticați oameni din anturajul naționalei. Acum au ajuns să aibă chiar și planul B, dar, înainte, ei aveau alte probleme. Stoichiță era contestat pentru felul în care dă indicații din tribune. Selecționerul era aspru tras la răspundere pentru rezultate, în primă fază, apoi pentru jocul mai puțin estetic al tricolorilor.

Loading RSS Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles