Mircea Lucescu, criticat de un fost antrenor al Universității Craiova!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Un fost antrenor al Universității Craiova nu l-a menajat pe selecționerul Mircea Lucescu. Presiunea e tot mai mare!

Eșecul României contra reprezentativei similare din Canada, scor 0-3, a supărat multă lume. Mircea Lucescu a fost aspru criticat după acest rezultat. Laurențiu Reghecampf, fost antrenor al Universității Craiova, spune că partida a fost pregătită rău și că totul a fost anapoda. Tehnicianul a atras atenția asupra faptului că fotbaliștii nu ar trebui să stea atât de mult pe jos, dar încă are încredere că tricolorii vor putea să revină la o formă bună.

Mircea Lucescu, criticat de un fost antrenor al Universității Craiova!

„Echipa naţională a României a intrat total nepregătită aseară, iar lucrul ăsta s-a văzut de la încălzire. Se accidentează Munteanu, îl iei pe Drăguş de la interviu şi-l bagi în teren în câteva minute. Totul a fost anapoda. Pregătirea acestui meci nu a fost ceea ce trebuia.

Canadienii au fost mult mai pregătiţi şi mult mai activi. Noi am stat doar pe jos, ne-am văitat la fiecare contact pe care l-am avut. Mie nu mi-a plăcut meciul, dar avem jucători cu valoare şi am văzut meciuri în care echipa naţională a arătat mult mai bine. Eu am încredere că pot face un meci bun în Cipru”, a spus Laurenţiu Reghecampf la Fanatik.

Tricolorii mai au o mică șansă!

România va juca cu Cipru, marţi, pe 9 septembrie, de la ora 21:45. Tricolorii au șansa să le demonstreze suporterilor că șansele la calificare nu sunt compromise și că naționala încă mai poate ajunge la Cupa Mondială. Totodată, Mircea Lucescu poate demonstra că selecția pe care a făcut-o este motivată și că aduce rezultate. În caz contrar, cu un lot dominat de fotbaliști care se zbat în subsolul din Superliga României, la FCSB, selecționerul riscă să fie, din nou, criticat dur.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.